Vreau sa slabesc

vreau sa slabesc
Vreau sa slabesc si sunt in cautarea unui antrenor personal. Am avut si-n trecut multe tentative de-a merge la sala, dar au esuat si am ajuns sa constat ca toate abonamentele au fost platite degeaba. Renuntam fie pentru ca nu reuseam sa ma organizez si sa-mi fac timp, fie ca mi-era lene, fie ca nu aveam cu cine sa merg. Stiu c-as putea face sport si singura, dar nu vad o solutie in a iesi la alergat dimineata. Am nevoie de un program bine organizat, de cineva care sa se ocupe doar de mine si care sa-mi spuna exact ce am de facut. La 165 centimetri, inaltimea mea, am 63 kg. Nu sunt foarte multe, dar cred ca m-as simti mult mai bine dac-as ajunge pe la 55 kg.

Plus ca imi doresc sa-mi tonifiez musculatura si sa scap de celulita. Nu mananc haotic, nu mananc dulciuri, nu beau sucuri, am program de masa bine organizat, asa ca singura problema este lipsa miscarii, sedentarismul. Vrea sa merg la aerobic si sa am antrenor personal, pentru ca in acest mod imi imaginez eu ca se va putea ocupa cineva exclusiv de mine, oferindu-mi sfaturile si recomandarile de care as avea nevoie pentru a pierde kilogramele pe care le am in plus. Din nefericire, un astfel de antrenor e cam greu de gasit (am sunat la vreo 3 sali de fitness si mi s-a spus ca e mai dificil daca imi doresc antrenor personal, fiindu-mi recomandat sa vin la orele de curs la care participa si alte persoane) dar si destul de scump (am gasit undeva 4 sedinte la pretul de 380 lei).

Nu stiu momentan ce-o sa fac, dac-o sa gasesc pe cineva care sa poata lucra doar cu mine, dar stiu sigur ca vreau sa m-apuc sa fac miscare. Nu ma simt bine in pielea mea si vreau sa fac ceva in aceasta privinta. Este greu sa-ti gasesti motivatia pentru a slabi si iesi din zona de confort. A fost o perioada in care aveam 70 de kg. Intr-o zi m-am trezit ca vreau sa slabesc si ca sunt dispusa sa si fac ceva in sensul asta. Si asa am inceput sa tin regim, sa renunt la sucuri, sa nu mai mananc dulciuri, sa ies afara si sa merg pe jos in fiecare seara. Si-am slabit in cateva luni 13 kg. Am putut! Acum vreau sa pot din nou!

Dupa mintea mea, eu cred ca n-as avea nevoie de fitness ci de aerobic. Daca n-o sa gasesc un antrenor personal, cel mai probabil voi merge la sala la sedinte de aerobic pentru a slabi si pentru a-mi tonifia muschii. Cred ca la fitness voi putea visa abia dupa ce voi scapa de kilogramele in plus. Am vazut ca si Kangoo Jumps ar fi o varianta de-a slabi, dar parca nu-i de mine. 😀

57 Comments

  • Așa e, mișcarea trebuie să fie nelipsită dacă vrem să slăbim frumos. Am avut și eu o perioadă în liceu când ajunsesem să pun pe mine vreo 7kg, mâncam atât de multe dulciuri că îmi vine și acum să mă bat. Și la momentul ăla m-am apucat de sport acasă. Pe lângă că am început să mănânc organizat, să reduc foarte mult dulciurile (până la nivelul la care timp de 3 săptămâni nu am mâncat deloc zahăr, mi-am permis doar fructe și o linguriță de miere în cafea) și să nu mai mănânc seara, făceam cam 40-50min de mișcare pe zi, în mare parte Zumba, după niște filmulețe pe care mi le descărcasem de pe net 🙂
    Acum, cum spuneai și tu, acasă nu-mi mai vine să mă apuc de sport, deși n-am nevoie să slăbesc, ci să mă tonifiez. Of, citind articolul tău îmi dau seama că trebuie să-mi bag și eu mințile în cap, să-mi fac măcar exercițiile pentru coloană.

    Sper să găsești ce cauți, eu sunt de părere că unele lucruri merită investiția dacă sunt importante pentru tine! Fingers crossed!

    • Daca iti plac dulciurile si nu vrei sa consumi zahar, iti recomand biscutii de la Ambrozia, turta dulce si truffele. Eu am acum biscuiti cu ciocolata si visine, sunt deliciosi! Daca te intereseaza, poti arunca o privire aici.

    • Daa, știu biscuiții ăștia. Chiar mi-am și luat de câteva ori, mi se pare foarte gustoși. Turta dulce și truffe nu am încercat, îmi pun pe listă. Recunosc că mănânc totuși și dulciuri clasice, însă nu se compară cu ce făceam acum vreo 10 ani. Sunt mult mai echilibrată, așa e când îți mai vine mintea la cap :))

      Să te distrezi la sală, îți țin pumnii. Hai că m-ai motivat să mă reapuc și eu de sport, poate chiar îmi refac abonamentul la sală, că acasă am 30 de grade, nu cred că e posibil să mă mișc singură :))

    • Muultumesc! :*

      Si eu constat ca am mai multa minte, sunt mai echilibrata, mai atenta la ceea ce mananc. Si cand ma gandesc ca beam suc aproape in fiecare zi pe la 18-19 ani… 😀

  • Eu zic sa nu amani prea mult si sa te pui pe treaba, pana nu trece starea asta :)) Orice ai alege, iti tin pumnii! Atitudinea e buna, motivatia la fel, deci sigur vei reusi ce iti propui.

  • Eu am avut antrenor personal un an si mi-a facut program personalizat plus pilates, atunci voiam sa slabesc 3kg, nu am slabit nimic, nici de tonifiat n-am observat vreo mare diferenta, dar nici nu puteam mai des de o data pe saptamana. Am mai facut intr-o vreme aerobic o data la 2 zile, again, nu am slabit in kg, dar s-a vazut in forma corpului, etc
    Trebuie sa-ti gasesti ceva ce functioneaza pt tine, si pt asta trebuie sa incerci. Mult succes!
    La mine functioneaza alergatul 2xsapt, seara. Dar nu singura, alerg cu o prietena, singura nu ma urnesc si pace

    • Multumesc, Diana!

      M-am decis, o sa merg la aerobic pana la urma, maine o sa fie prima sedinta, fara antrenor personal. Sper ca in felul acesta sa reusesc sa-mi tonifiez muschii. Si poate o sa-mi conving sotul sa iesim impreuna si la alergat, seara, pe racoare. 😀

    • E f fain alergatul. Ca sa slabesti, trebuie sa consumi cam cu 500kcalorii mai mult decat mananci, juma de ora de alergat e cam 300 de kcal, eu asa socotesc. Mie imi place sa alerg si imi propusesem sa cresc spre fiecare zi, dar tatal unui prieten de-ai copilului e fizioterapeut, si alearga si el, si mi-a zis ca de 2 ori pe sapt e suficient, maxim 3, ca pun presiune prea mare pe articulatii si muschi apoi. Dar daca reusesti sa-ti faci o rutina, asta e cel mai important, nu hei rup, sa iti faci o rutina cu alergat si sala si sa le incluzi in stilul tau de viata, atunci o sa vezi si rezultate fizic, si te si simti bine, ca na, endorfine ☺ spor la treaba

    • Stiu ca alergatul pune presiune pe articulatii, de-aia imi cumparasem bicicleta eliptica si nu banda de alergare. 😀

      Multumesc inca o data! :*

  • Eu fac sport de vreo 6 ani in fiecare zi, mai putin in weekend-uri. Inot, merg la tenis, alerg, ies cu bicicleta, merg pe jos. Nu ma plictisesc pentru ca aleg sa fac in fiecare zi altceva. Este mai greu sa incepi, dupa aceea vei vedea ca o sa te obisnuiesti, important e sa ai vointa.

    Succes! 🙂

  • Din pozele tale nu mi s-a parut ca ai avea nevoie de slabit, dar e important e sa te simti tu bine asa ca te incurajez, 5-10 kg e usor acum, mai greu peste ani (ti-o zic din experienta mea de babette de 40 ani si de 163cm 😀 si in ultimii 3 ani am redus la jumatate cantitatea/calitatea mancata si asta sa nu mai vad cifra 60kg la cantar….).

    Am in draft un articol inceput in vacanta asta pe tema asemanatoare, poate te inspira: la cortul vecin o olandeza facea miscare zilnic cand citea pe tel.(ca nu parea kindle 😀 ) : isi luase cu ea un cerc din ala si il invartea pe talie (cred ca ii zice hoola hop) si cate 30min de vreo 2 ori pe zi (minim) si cand culca copila mica hopa isi lua si cercul pe talie (mama de 3 copchile blonde frumoase, cea mica mergea de-a busilea). Eu mi-am luat o coarda. Altfel mersul face minuni, o sa duc dorul vacantei cand mergeam 20-25 mii pasi pe zi.

    • Multumesc de incurajare! Hm, incerc sa ascund kilogramele in plus sub haine care ma avantajeaza. Ce-i drept, nu pot sa spun ca sunt grasa, ci mai degraba netonifiata, am celulita pe picioare. Vara asta nu am purtat nici macar o data pantaloni scurti afara din casa.

      Sa inteleg ca ai sub 60 kg? Daca da, inseamna ca esti norocoasa. 😀

    • Babeta la 40 ani???!! Si eu ce sunt atunci? Mie nu mi se pare ca mi s-a schimbat metabolismul cu varsta, dar mananc cam mult, mai ales dulciuri la serviciu(2 prajituri si un twix azi, ca pe al doilea l-am refuzat).
      Sa ne tii la curent, Amy, ca as vrea si eu putina vointa sa fac sport. Am avut rezultate bune cand faceam gimnastica lui Jillian Michaels, chiar ma gandeam sa ma reapuc, ca am dvd-urile. Nu-mi place deloc sa fug, dar imi place mult sa merg. Am greutatea ta, dar sunt ceva mai inalta: 1.69.

    • Am scris atat de multe lucruri pe care vreau sa le fac, aici pe blog, incat puteti sa ma trageti de urechi daca nu ma tin de ele. :))

    • La mine de pe la 35 ani – cam asa am vazut ca iau usor kg dupa kg. De mancat mananc la fel de ceva ani din motive de alergii, de miscare faceam la fel de putina, asadar am redus treptat mancarea si mananc 2 mese pe zi din care una usoara, aproximativ juma din ce mancam acum 10 ani (zic). O prajitura fac in weekend. Vacantele nu se pun si nici nu se depun (pe naiba, as vrea sa fie asa … 😀 ) altfel visul meu de slabit inapoi la 53 kg e dus, macar sa raman la 57 kg. E drept, pe mine si dr m-a atentionat si cu asta m-a motivat- mi-a zis ca 1 kg in plus nu e problema, problema e ca iau in fiecare an cate 1 kg si unde ajung?

      Am norocul ca am carti in casa cu capitole de nutritie si slabit pt sportivi (sotul face marathoane si ulta marathoane si trailuri de 40-50km prin paduri) asa ca le-am mai rasfoit, am mai cautat, si am ajuns la concluzia ca cea mai eficienta metoda si potrivita mie de a arde grasimile e sportul cardio dimineata, 30-40min, cu sticla de apa alaturi – un mod bun de a intensifica arderile. Doar ca eu reusesc sa fac doar 10-20min in unele dimineti (in vacanta am reusit plimbari rapide de 1 ora in fiecare dim. – urcam/coboram deal rapid de nu mai aveam suflu) – lasa ca pana la iarna promit ca voi creste cele 10min de dimineatza si omor si colegii de birou care aduc chestii zaharoase si fainoase.

    • Atunci is norocoasa, ca mananc desert dupa masa de pranz si am 3 mese consistente. Iar seara la culcare imi fac cacao cu lapte ssu capuccino:)
      Maine iar aduc colegii mancare :), sa sarbatoreasca plecarea unora. O sa mai fie sarbatoriri de-astea o gramada, de aniversari la fel,iar de Craciun si Paste e dezmat. De Craciun incepe la 1 dec, ca se iau calendare de Advent.

    • Chiar ca esti! 😀 La mine masa de dimineata este cafeaua cu lapte, la pranz mananc de obicei mancare gatita, gen peste, legume sau carne de pui, iar seara ceva foarte usor, branza cu rosii, branza tartinabila intinsa pe paine prajita, ou fiert sau iaurt cu cereale integrale si musli (fara zahar). Ultima masa e la 17 si foarte rar mai mananc ceva dupa. Doar daca sunt ispitita cu struguri sau cu vreo felie de pepene.

    • Dar tu mananci perfect! Mi-ar place mie sa fiu asa.
      Eu am citit ca metabolismul se deregleaza dupa cure de slăbire. N-am facut nici una. In schimb am facut cure de ingrasare pe la 20 ani, ca mi se tot zicea ce slaba sunt. Acum mi se pare ca eram bine (50 kg).
      Tanti aia cu cercul era meseriasa. Eu geaba m-am chinuit acum cativa ani, ca au fetele cerc, nicicum nu-mi ramanea in jurul taliei. Iar vara asta am vazut pe cineva care a facut yoga dupa youtube si statea in cap asa fain. Mi s-a pus pata sa stau si eu in cap, m-am si antrenat de vreo 3 ori, dar nicicum nu reusesc să-mi ridic fundul :))))

  • Amy, daca ai nevoie doar sa-ti tonifiezi muschii, o poti face si alergand, nu e musai sa mergi la sala. Ambitie, rabdare si perseverenta iar rezultatele vin sigur daca te tii de treaba. Imi place cum abordezi subiectele pe blog si naturaletea cu care scrii.

    • Multumesc, Oana, pentru aprecieri, pentru recomandari si pentru vizita pe blogul meu! 🙂

      Sunt cam lenesa si daca nu gasesc partener de alergat, n-o sa ma tin, ma cunosc foarte bine. Prefer sa merg la sala. 😀

  • daca vrei doar de tonifiere, incearca si acasa cu exercitii de pe youtube. Costa zero: faci incalzire, pui youtube-ul in fata, ia un video de 20 min si faci macar juma dar sa faci de careva ori pe sapt. sa iti intre in rutina; daca nu iti place un set schimbi, daca peste 3-4 sapt. simti ca acelasi set nu mai are eficacitate/te-ai plictisit – schimbi 🙂 -hai, incearca.

    • Tonifiere, dar si sa slabesc cateva kilograme. Ma gandesc ca poate vin la pachet, slabitul cu tonifierea. Ce sa zic, acum sunt optimista. :))

  • Succes la slabit! Scrisesem ceva dar vad ca s-a pierdut. Pe mine m-a ajutat mult gimnastica lui Jillian Michaels, ar trebui sa ma apuc iar, ca mi-am luat si dvd-uri.
    Nu-mi place deloc sa alerg, doar sa merg si am greutatea ta, dar sunt putin mai inalta:1.69. Nu mi se pare ca mi s-a schimbat metabolismul cu varsta, dar mananc mult, iar la serviciu bag dulciuri, ca ma servesc colegii.

    • Multumesc mult, Elena!

      Nu s-a pierdut comentariul, l-am aprobat si ti-am si raspuns. 😀 Probabil nu l-ai vazut.

  • Eu am reusit sa ma tonifiez si sa slabesc cu cei de la FitnessBlender. Cred ca ti-am mai zis de ei. Cred, nu mai stiu.
    Youtube: https://www.fitnessblender.com
    Site-ul lor: https://www.fitnessblender.com (au si multe retete sanatoase)

    Au cam 800 de video-uri pe youtube (pe site le poti sorta in functie de tip/ intensitate/ timp, etc).
    Locuiesc in zona de nord din Bucuresti, care e nesimtit de scumpa. Asadar, la sala de aici, un abonament e 80 de euro pe luna, antrenorul personal este undeva la 1300 de lei pe luna. Groaznic. Asa ca nu am avut de ales, decat sa ma apuc sa fac de acasa. Si mai alerg si prin parc.
    Mega recomand pe tipii astia doi. Sunt sot si sotie si sunt cunoscuti pentru faptul ca nu sunt de acord cu niciun fel de diete drastice de slabit, nu promoveaza pastile si prafuri, shake-uri minune si altele. Si nu te pun sa bagi banii in accesorii nefolositoare de fitness. Doar o pereche buna de incaltaminte, o bustiera buna, o saltea de exercitii si gantere de mai multe marimi. Atat.
    Sunt foarte, foarte misto. Au exercitii pentru toata lumea si de toate tipurile. Prietena mea plateste abonament la sala si face dupa ei, ca are acces la greutati, mai face si banda si merge si la clase de TRX. Dar ea plateste doar 150 de lei pe luna. Eu mi-am cumparat de la Decathlon, in timp, tot felul de greutati.
    Au si programe de exercitii. Costa cam 10$, dar iti raman forever. Sunt tot video-urile de pe youtube, doar ca pentru banii astia, sunt aranjate, pe zile, intr-un calendar de pe site, ca sa nu mai stai tu sa te gandesti ce video sa faci azi. Si ai optiunea sa bifezi acolo, dupa ce ai terminat antrenamentul.

    Daca te apuci de alergat, iti dau un sfat: Cumpara-ti incaltamintea cu un numar mai mare. In felul asta, eviti durerile de unghii de la picioare, sau eviti accidentele. Mie chiar mi s-a invinetit o unghie din cauza asta, pentru ca alergam la vale si unghia se proptea in varful pantofului. Noroc ca mi-a dat cineva sfatul asta, cand mi-am cumparat bocancii pentru mers pe munte si de atunci n-am mai avut probleme.

    Ai putea sa combini orele de aerobic, cu sedinte solo la sala, urmarind video-urile alea de pe Youtube.

    Ah, am mentionat ca iti trebuie o bustiera buna? Daca te apuci de alergat/ aerobic, iti trebuie ceva cu suport mare. De regula sunt catalogate drept „high support” sau „high impact”. Eu am de la Puma. Foarte bune. Cand sar sau alerg, nu se misca nimic :))))).

    Si sa nu uit de masaj. Daca il combini cu miscarea, faci o piele tzutz!

    • Multumesc pentru recomandari! Am adidasi, am bustiera, dar n-am colanti si nici gantere. 😀 M-ati cam pus pe ganduri, acum parca tind mai mult pe ideea de a face singura exercitii acasa. O sa ma uit la clipurile pe care mi le-am recomandat.

    • Faza cu un numar mai mare n-o stiam. Auzisem ca pt escarpini cu toc e bine, dar acolo ai tocuri, mi s-a parut logic. Mi-am invinetit 3 unghii coborand dealuri… Dar daca mi-aș lua bocanci mai mari nu mi-ar fi prea largi in picioare?

    • Sa stii ca m-am gandit asta iarna dupa ce mi-am stricat unghiile ca ar fi fost bine sa fi avut vată in varfuri 🙂

    • @Elena
      Nu, crede-ma ca nu se simte diferenta (am si bocanci si adidasi de alergare), dar varfurile picioarelor iti vor multumi, ca au loc, atunci cand mergi la vale :)))). Totusi ii iei cu un singur numar mai mari, asa ca nu e discrepanta foarte mare.

    • Parerea mea e ca nu e nevoie de adidasi mai mari, cu cat mia mari s-ar putea sa alunece piciorul in interior si sa aiba un „joc” si in final sa se loveasca in dejte des. Mai degraba de unii cu largimea potrivita si sa mentina piciorul bine incorsetat si din lateral, nu doar cu presiune din lungime. A, si de taiat scurt unghia mare dar nu inainte de marea cursa :))) . Vorbesc in calitate de sotie de alegator de curse lungi (trail, in paduri, 50km) – primele curse de peste 20km erau cu unghii negre si cazute, apoi cu noua incaltaminte gaaataa!

      Altfel, pt gantere, e simplu: 2 sticle din plastic cu apa (sau nisip).

    • am mai studiat partea cu adidasii mai mari. Cica uneori sunt buni un pic mai mari. Dar oricum ar fi, musai de inchis bine pe glezna ca acolo e tinut piciorul sa nu fuga in varf. Altfel sireturile nu tre nici inchise prea tare nici prea slab (na, gasiti armonia :D) . Si antrenament, pt ca altfel e umfla laba piciorului fie din motive de fortat, de stat incordat sau de lipsa de conditie fizica etc.

  • Uf, sunt atâtea de spus despre slăbit, nutriție, mers la sală … dar, pentru că fac imediat un an de când merg de 3 ori pe săptămână la sală o să aștern și eu câteva cuvine, ca să fie. Nu neapărat să te ajute, doar să ții cont de ele. Dacă vrei să slăbești, mai ales atâtea kg câte ți-ai propus (de la 63 la 55 sunt ceva kg) trebuie să ai în evidență că în tot procesul ăsta 20% este efortul fizic și 80% alimentația. Știu că ai spus că ai renunțat la sucuri, dulciuri și mănânci echilibrat etc dar este atât de ușor să crești numărul de calorii la o masă de nici nu ne dăm seama. Calorii care se ard greu la sală. De exemplu și o linguriță în plus de ulei extra virgin la salată deja i-a crescut numărul de calorii, ca să nu mai vorbim de dressinguri. Bei un milkshake de la starbucks (sau ce naiba cafele or fi alea, cu frișcă și ciocolată) și e ca și cum ți-ai băut cina, atâtea calorii are. Nu spun că tu mănânci și bei prostii, vreau doar să atrag atenția că băgăm calorii fără să ne dăm seama și pe care nu le mai punem la socoteală uneori. Așadar, 80% nutriție dacă vrei să slăbești și 20% efort fizic ca să slăbești frumos și să te tonifici.
    Asta cu alergatul e puțin mai greu. Alergat este doar cardio. Ca să vezi rezultate, să te tonifici, să crești masa musculară etc nu este suficient să alergi. Sau trebuie să alergi, un an de zile minim de 2 ori pe săptămână, minim jumătate de oră. De asta spun că este greu. Uite cum fac eu: merg la sală și fac fitness cu greutăți, la aparate sau tonifiere pe saltea cam jumate de oră, depinde ce parte a corpului lucrez, apoi minim jumătate de oră cardio pe bandă. Nu alergat, mers alert, este mult mai eficient pentru mine decât alergat. Astea de 3 ori pe săptămână. Nu am slăbit foarte mult după un an, pentru că nu am ținut dietă alimentară strictă, dar pot să spun că sunt puțin mai tonifiată, mă simt mult mai bine, nu mai am dureri de spate (obișnuia să mă mai doară spatele cum lucrez minim 9 ore pe zi stând în fața calculatorului) și sunt mai rezistentă la efort fizic. Adică nu mai respir greu și îmi dau sufletul când trebuie să urc scările cu plase grele de cumpărături, de exemplu. Sau când trebuie să îl car pe fiu-meu de 3 ani în brațe.
    În principiu, încearcă detoate și apoi vezi ce ți se potrivește. Fitness, alergat, sau combinate etc. Eliptica tot cardio este, btw. Apoi la ora mesei alege să mănânci cât mai simplu. Proteină + legume/carbs. Fără sosuri, fără multe combinații și tocănițe. Cât mai simplu și mai gustos și prin urmare mai puțin caloric. Și cel mai important: ai răbdare cu tine. Rezultatele așteptate nu vor apărea după prima lună, poate nici după a doua. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți. Succes 😉

    • Roxi, multumesc mult pentru ca ti-ai rupt din timp pentru a-mi scrie! Apreciez fiecare sfat si fiecare comentariu! 🙂

      Eu mananc atat de simplu, incat unora le este greu sa creada. La mine nu alimentatia este problema, ci lipsa miscarii. Nu merg la Starbucks, nu mananc nimic prajit, totul fiert sau calit/inabusit cu apa, nu dressing-uri, nu shake-uri, nu mai mananc nici pepene. Cafeaua cu lapte este singura placere la care nu am renuntat, am zis ok, 2 cesti pe zi pana la urma nu reprezinta un capat de tara. Mai am un singur pachet de biscuti de la Ambrozia, fara zahar, dar am zis ca dupa ce il termin si p-asta, nu mai cumpar, cel putin o perioada. Ah … si nici cartofi nu mai mananc. Prefer orezul basmati.

      Bicicleta eliptica am vandut-o, statea degeaba. Acum parca m-as apuca sa fac miscare uitandu-ma pe YouTube, parca as merge la sala. Sunt in dilema. Tu crezi ca e ok doar fitness, adica aparate? Pe saltea, spre exemplu, ce fel de excercitii faci?

    • Eu ți-aș recomanda să mergi la sală dar să faci tu exerciții după tutoriale, nu cu antrenor personal dacă nu vrei. Din experiența mea, mi-am luat bicicletă pt cardio, greutăți, salteluță, minge pt pilates etc și nu îmi găseam timp nici măcar jumătate de oră să fac exerciții acasă. Așa, mersul la sală o să îți devină rutină, ieși din casă, mai socializezi, mai vezi ce exerciții fac alții, asculți o muzică bună. Eu fac exerciții: greutăți la aparate, exerciții pe saltea, TRX + cardio. Nu sar niciodată peste jumătatea de oră de cardio, tot timpul combin, îmi lucrez și mușchii dar fac și cardio.
      La exercițiile de saltea includ: abdomene de toate tipurile (în funcție de tipul exercițiului lucrezi diferite grupuri de mușchi ale abdomenului), mușchii fesieri (întinsă pe spate, genunchii ridicați, tălpile lipite de saltea, ridic posteriorul. Schimb complexitatea, apropii genunchii, nu las deloc posteriorul pe saltea, pun greutate pe bazin etc.), flotări, plank, genoflexiuni, genoflexiuni cu greutăți, fandări+ fandări cu greutăți, exerciții ușoare ale brațelor și picioarelor (ca la aerobic).
      Îți dau un exemplu de săptămână la sală, cam ce fac eu.
      Luni merg de dimineață, fac 20 minute pe eliptică ca de încălzire, apoi juma de oră îmi lucrez picioarele, posteriorul și fesele. La 3 aparate în medie, câteodată 4, + genoflexiuni cu greutăți și fandări. Asta jumătate de oră intens, 15 repetiții câte 5 serii cu puțină pauză între serii. Aproximativ jumătate de oră durează, apoi urc pe bandă jumătate de oră mers alert (înclinație treapta 3 sau 4 merg cu aproximativ 6 km la oră, nu alerg și îmi mențin ritmul cardica la aproximativ 135 bătăi pe minut. Cel puțin așa îmi monitorizează ceasul, câteodatp ajung la 145 dacă sunt mai obosită atunci scad înclinația benzii, vreau să mă mențin la aprox 135-140 bătăi pe minut pentru că asta înseamnă cardio).
      Miercuri: încălzire puțin pe eliptică 15-20 minute (câteodată sar peste și fac mai mult cardio la final), apoi îmi lucrez bicepșii, tricepșii și spatele+pieptul la aparate și diverse exerciții ale brațelor cu dumbbell. Apoi 30 minute sau mai mult cardio pe bandă.
      Vineri: lucrez abdomenul, fesele și cam câte puțin din toate, pe saltea. Fac și TRX când am chef, plank, flotări, dar mă axez pe abdomen. + 30 minute cardio pe bandă sau eliptică.
      Câteodată mai inversez exercițiile de miercuri cu cele de vineri, depinde cum sunt ocupate aparatele. Important e că dacă te duci la sală, să tragi. Nu cu pauzele lungi și dese cheia marilor succese etc. Mai văd tot felul de persoane la sală care freacă menta pe telefon. Ca să fii organizată, faci pe un număr de serii și un număr de repetiții stabilit înainte. Bineînțeles, nu în fiecare zi e la fel, câteodată îmi e și mie lene sau sunt obosită după o zi de muncă și fac mai puține repetiții, 13 în loc de 15 de exemplu, sau exerciții de complexitate redusă dar important este să nu renunți, să continui să faci ceva. Și să încerci ușor, cu încălzire înainte, cu streching după etc, altfel te omoară febra musculară 3 zile (oricum o să te doara șu muschii pe care nu credeai că îi ai, dar hey, asta înseamnă că i-ai lucrat). Ce mai pot să îți sun e să faci exercițiile corect, mai ales alea cu greutăți, e important să ai postura corectă. Cere ajutorul cuiva care știe să te privească dacă postura este corectă sau fii atentă în tutoriale la postură și privește-te în oglindă des în timpul exercițiilor. Pe mine mă mai corecat instructorul din când în când la început, nu îl plătesc să îmi fie instructor personal dar îi pot cere ajutorul de fiecare dată când am nevoie. Aa, și folosește-ți ceasul ăla pt activitate fizică, te mai motivează. Eu mă bucur când îmi ating obiectivele pentru că așa spune ceasul și mă motivează să continui 😀

    • Thanks, again! Deci as putea merge la fitness, zici tu, sa fac excercitii la aparate. Sunt utile sfaturile tale si cred ca este important sa lucrez organizat, in fiecare zi altceva.

      Si inca ceva te mai intreb. 😀 Ai observat cumva cand dai mai mult randament? Dimineata sau seara, cand obisnuiesti tu sa mergi la sala? Eu as vrea dimineata, dar mi-e un pic teama ca apoi o sa vin acasa lesinata si n-o sa mai pot face nimic. :))

    • Eu doar lunea merg de dimineață, în jur de 9 și un sfert după ce las copilul la grădi în rest merg seara la 7. Nu am observat diferență, și dimineața și seara merg deja odihnită și am energie. Doar că lunea dimineața merg nemâncată pentru că nu e indicat să mănânci înainte de efort fizic și în zilele când merg seara, mănânc bine la prânz și imi ajunge. După sală mai mănânc foarte puțin sau deloc. În primele zile de mers la sală oricum o să fi leșinată, și de oboseală și de foame, pentru că consumi energie. Important e sa continui să mănânci normal, adică corpul îți cere mai mult pentru că și consumă dar tu să te alimentezi tot ca înainte. După o lună cam așa o să începi să te obișnuiești și nu o să mai ajungi leșinată de foame. Eu lunea după ce vin de la sală mai am energie și de făcut curat prin casă și de mers la piscină/plajă :)). E greu la început, după câteva săptămâni se obișnuiește corpul cu efortul. Important e să ai răbdare și să nu fii dură cu tine, începe ușor, cu exerciții de complexitate redusă și crești în intensitate pe parcurs.

  • Am citit aici „pe șestache”, stând mută ca peștele că nu aveam ce spune, doar că și eu trebuie să slăbesc. Iar eu chiar trebuie, nu „mofturi” d-astea de 3 kilograme (am glumit când am zis mofturi, nu vă supărați 🙂 ). Mereu am fost grăsună și nu-i deloc „de la glandă”, deși predispoziție genetică e, nu e nimeni slab în familia apropiată gen părinți, bunici, verișoare. Partea bună e că și structura corpului ajută, nu-s făcută să fiu skinny și kilogramele în plus se așează decent (a se citi, nu am burți…mari :))
    Însă deja e o problemă de sănătate, am 34 de ani și dacă până acum toate analizele au ieșit ok, de acum doctorii deja îmi spun că e cazul să slăbesc (analizele încă ies ok, dar deja ne uităm la efectele pe termen lung). Și ar fi tare simplu, am piscină și sală de fitness la parter pe care le pot folosi gratis, chiar dacă fără instructor și nu cine știe ce aparate, e suficient pentru ce-mi trebuie mine. Și mai am și timp, că lucrez sub 30 de ore pe săptămână. Dar ce am cel mai mult e lene, prin urmare fac fix nimic :))

    • Mi-ar placea sa inot si am inteles ca ajuta foarte mult daca vrei sa slabesti si sa te mentii in forma. E mult pana te apuci, apoi, mai ales dac-o sa vezi rapid si primele kg arse, sunt sigura c-o sa te tii de treaba, pentru ca o sa te motiveze.

      Poate sunt indiscreta, dar cate kg ai de vrei totusi sa slabesti?

    • Nu știu să înot 😀 Dar oricum nu-i musai, că piscina e „în pantă” și în prima parte apa nu e așa adâncă. Păi să tot am vreo 70 de kilograme. Și am doar 1.60 înălțime. Norocul meu e, cum ziceam, că nu se vede chiar urât, sunt uniformă și nu-s burtoasă, am mult la piept și fund stil latino așa :)) Dar e o problemă de sănătate așa că…e musai să găsesc motivația cumva.

  • Revin, ca am citit ce si cat mancati eu cu 2 mese pe zi as fi turbata de foame. 40 de ani am si eu, da, nu imi mai permit de mult ce imi permiteam la tinerete, dar eu mananc
    Simplificat, de cand am fitbit, mi-e f usor sa ma supraveghez cu toate, imi masoara pasi, cardio, din astea, cat dorm, pun si ce mananc, si de regula ma opresc din mancat cand vad ca mananc mai multe calorii decat am consumat in ziua respectiva. Acum ma opresc mai devreme, ca am ceva sangria si paella de dat jos din vacanta :))) dar e f util, de ex am observat ca nu mananc destule proteine, desi sunt carnivora si mananc divers, asa ca la munca am inlocuit gustarea cu fruct cu un baton proteic. Este si my fitness pal pt tel, gratis, dar daca poti, ia-ti un fitness tracker si scrie ce mananci in paralel. O sa ai niste surprize… De ex eu aveam impresia ca fac multa miscare doar pt ca gravitam in jurul copilului… Well, nu e chiar asa, na, e mai bine decat sa stai pe canapea, dar nu e sport zero cardio, putini pasi, etc, deci nu, dereticat prin casa si alergat dupa copil nu e sport, e doar o filozofie compensatorie
    A zis cineva mai sus, slabitul e mai mult din alimentatie, cu sport iti cresti metabolismul, tonifiezi, dar incearca sa notezi intr-un app tot ce mananci

  • Alimentația e 90% si mișcarea restul. Eu am pus pe mine in sarcina vreo 30 de kg (am început la 49kg) Dupa, m-am trezit ca nu le pot da jos (vârsta, lipsa de somn deci cortizol etc.) asa ca am intrat intr-o dieta si un program de exerciții. Am ieșit din sarcina si cu un diastasis recti Mare asa ca am ales un program complex de întărire a mușchilor abdominali, ai spatelui plus ce se Mai lucreaza (core muscles) plus cardio. Rezultatul? 2 ani jumate dupa masters sunt la 49 kg si super-tonifiata. Folosesc abonamentul la sala doar pentru înot, in rest totul se petrece pe yoga mat la mine-n living room.
    Dacă esti interesată, dieta e Ketogenica si programul de tonifiere e “The 4th Trimester Workout” a lu’ Sara Haley. Mie mi-a luat cam 2-3 luni sa simt/văd o tonifiere si mi-a luat cam 3-4 saptamâni sa intru intr-un ritm de exersat. Te pup! 🙂

    • Buna, Diana!

      Multumesc frumos pentru comentariu si recomandari! Am mai auzit de dieta asta, insa recunosc ca nu stiu prea multe despre ea. O sa caut sa citesc. 🙂

    • Eu n-am incredere in diete, ma gandesc ca manvatul variat, dar in cantitati rezonabile e cel mai bun. Vine cate o dieta sus pe val, apoi aflam dupa cativa ani cat e de nociva…

    • Elena, am inceput o dieta SI fitness la sfatul doctorului de familie si a OB-GYN-ei. Si cu acordul lor. M-au tinut sub observatie (teste de sange, glucoza, fizice etc. cam un an). Eram dupa o sarcina cu ceva probleme si oricum eram pe low-carb diet din cauza GD-ului (gestational diabates). Ideea este ca acum mancatul low-carb e un mod de viata pentru mine. Mananc orice, dar deja prefer mancarea fara carbs.
      Preventiv, oricum se fac toate testele medicale cel putin o data pe an. Pana acum, nu am avut nici un fel de probleme. Nici macar colesterol!
      Amy, exercitiile de care-ti vorbeam, ale Sarei Haley, sunt super pentru intarirea musculaturii. Nu ai nevoie decat de un prosop si 2 seturi de greutati. Se incepe de la basic, si se construieste un program complex, cu exercitii pentru toti muschii. Se gasesc si in varianta online. Eu cred ca intr-un final, e vorba de consistenta, adica incepi si apoi te tii de treaba 🙂

  • Partea cu glucide putine mi se pare f buna. Pe mine ce ma deranjeaza la regimurile de tipul asta e aportul crescut de grasimi si proteine animale, care se bate cap in cap cu ce zice Campbell.
    Cat despre yoga, chiar o sa ma apuc si eu, ma gandeam sa fac asa ceva, ca mie nu-mi plac sporturile cardio.

  • Cateva chestii pe care le-am invatat in 34 de ani de viata:

    * Suntem toti diferiti. Daca ceva nu functioneaza pentru tine, aia e, nu mai incerca, indiferent de cata lume recomanda asta. Si e valabil si invers, daca ceva merge pentru tine…

    * E mult mai usor sa faci miscare daca iti place si vrei sa faci miscare. Asa ca poate intrebarea nu e cum te fortezi sa faci miscare, ci ce ti-ar placea sa poti sa faci? Ce sporturi ti-au placut? Chiar daca n-o sa ajungi niciodata la nivel de performanta, e extraordinar sa faci ceva ce-ti place si sa te vezi progresand.

    * Trebuie sa-ti cunosti limitele si cand sa te opresti. E foarte usor sa dai dintr-o extrema in alta, dar sportul nu mai e sanatos atunci cand iti distruge spatele sau genunchii. Sau mai rau.

    * Numarul de kilograme nu e o garantie pentru cum arati. Poti sa pierzi in greutate si sa creasca procentul de grasime. Asta se intampla in special cand mananci foarte putin si foarte des. Cel mai bun lucru pe care il poti face sa scapi de grasime e sa nu mananci intre mese. Si bineinteles sa nu fie mai mult de 2-3 mese pe zi. Recunosc ca asta e greu intr-un mediu in care ti se baga mereu mancare in fata.

    * Si nici cat de in forma esti nu e o garantie. Muschii nu se vad pe sub grasime.

    * Grasimea nu se duce de pe unde vrei. Depinde de structura faciala, dar muschii fain definiti de pe brate si abdomen pot veni la pachet cu o fata mult prea slaba.

    • Hello, long time no see you! 😀

      Multumesc pentru sfaturi! Si da, ai dreptate, fiecare slabeste in felul lui. M-am apucat de fitness si pana acum pare sa-mi placa mai mult decat mi-as fi imaginat. Ma trezesc dimineata la 7 fara sa sune ceasul, fac un dus repede si fug apoi la sala, entuziasmata de ideea ca inca o zi de antrenament inseamna practic un nou pas inainte spre silueta pe care mi-o doresc. Nu vreau s-ajung fotomodel, ci vreau doar sa ma simt bine in pielea mea. 🙂

      La mine mancarea nu reprezinta o problema, eu am 3 mese pe zi si nu gustaresc nimic intre ele. Micul dejun l-am inclus de cand merg la sala, inainte mancam doar de 2 ori pe zi. Acum dimineata mananc cateva feliute de fructe. Nu ma infometez, dar am grija ce mananc. Dulciuri 0, fainoase 0 (desi imi plac la nebunie pastele)!

      Sunt increzatoare si sper sa functioneze stilul de viata pe care l-am adoptat. Incerc sa fac sport in fiecare zi.