Nu îmi plac pozele vechi, cu mine

38 Comments

• Yep. Fix acelasi lucru.
  La pozele de absolvire (clasa a 8a si a 12a) nu ma pot uita, aratam si ma imbracam hidos. Ce-i drept, nici nu aveam situatie financiara, care sa imi permita sa am grija de mine, la modul ca nici macar un fond de ten la 40 de lei nu imi permiteam. Aratam ca o boschetara si cumva, am avut un complex de inferioritate, legat de asta. Pentru ca aveam colege care se machiau si se aranjau frumos, inca din generala. Si baietii erau in limba dupa ele, logic. Si e normal sa te simti inferioara. Daca imi permiteam, as fi facut-o si eu. Aveam o colega, era la alta clasa. Isi vopsea parul blond, la salon, inca din clasa a7a. Se imbraca mereu in roz si alb. Arata ca o Barbie, mereu o admiram si o invidiam. Tin minte ca eram o data in autobuz, era ploaie si urat afara. Si s-a urcat ea, ca o zana, cu parul ala blond si haine albe, umbrela roz. Se holba lumea la ea ca la urs. Si nu la modul frumos. Atunci a fost singura data cand m-am simtit prost pentru ea. E naspa sa se uite lumea urat la tine, doar pentru ca esti frumoasa.
  Ce-i drept, e plina de bani (parintii ei, de fapt). Am cautat-o pe instagram acum si nu am mai recunoscut-o, noroc ca avea si poze foarte vechi cu ea. Si-a umflat fata cu atatea operatii. Nu inteleg de ce, ca era EXTREM de frumoasa atunci.
  Adica, eu nu ma consider frumoasa, dar tot nu mi-as umbla la fata, decat daca ar fi sa fac ceva antirid. Doar silicoane mi-as pune.
  Asa ca nu condamn fetele din ziua de azi. Multi uitam cum eram in liceu, cat conta pentru noi sa fim cool, sa aiba ceilalti o parere despre noi, etc.
  Evident ca acum ni se pare amuzant si nu mai conteaza asta, pentru ca ne-a venit mintea la cap (desi instagram si facebook au alta parere) :))))).

  Acum da, am grija de mine. Investesc in produse de ingrijire de calitate, am invatat sa ma machiez, sa imi aranjez parul, sa ma imbrac frumos. Imi place sa fiu frumoasa, sa ma fac frumoasa. Nu zic nu nici operatiilor si interventiilor estetice, daca sunt cu masura. Consider ca tot o forma de ingrijire fata de propria persoana sunt.
  Mi-am reparat sprancenele stricate in liceu, cu microblading. Au crescut la loc, frumos. Si acum ies nemachiata, fara probleme.

  Acum mi s-a pus pata sa imi pun gene. Pana acum am fugit de ele ca de dracu, ca aratau ca niste paianjeni la ochi, dar am gasit un salon care a introdus niste tehnici si gene noi, mai naturale. Am vazut portofoliul pe facebook si m-au convins. E cam scump asa ca ramane doar sa imi pun niste bani deoparte, macar sa am pentru 1-2 luni, ca e pacat sa imi pun si sa nu le pot intretine. Si sa ma duc.

  • Eu nu pot sa spun ca m-am simtit vreodata inferioara, pentru ca aveam cam tot ce-mi doream si nu imi lipsea nimic. Doar ca nu ma lasa sa ma vopsesc, sa imi dau unghiile cu oja si nici sa ma machiez. Mama si este in continuare „fashionista” si-si cumpara tot timpul haine. Are mai multe haine decat mine. 😀 Eu sunt mai cumpatata decat ea.

    Cat despre operatii estetice, sa stii ca nu m-am gandit niciodata la ele. Nu am nevoie si dac-as avea nu stiu daca m-as incumeta, pentru ca mi-e teama. Genele pus am inteles ca le strica pe cele naturale. 🙁 Si mie imi plac, arata bine si te schimba mult, la fel ca si sprancenele. Dar nu mi-as pune. Nu stiu de ce fetele frumoase apeleaza la operatii estetice. Si aleg sa-si modifice totul, de parca nu le-ar placea nimic din ce au. Si in loc sa fie mai frumoase, se mutileaza. Probabil exista anumite frustrari interioare care le determina sa faca asta. Zic, nu stiu. 🙂

  • A avut prietena mea gene si nu i-a stricat nimic. Genele naturale oricum cad si se regeneaza la randul lor, dar ele cresc mereu la loc.
    Ea nu si-a mai pus ca ii era lene sa stea sa le bibileasca, ca tre’ sa te demachiezi si sa te speli pe fatza cu super mare grija, bla bla. Dar nu a ramas fara gene, oricum dupa ce pica astea fir cu fir, ai senzatia ca esti cheala la ochi. Dupa ce te-ai invatat cu alea. Dar eu, daca o vad rar, mi-am dat seama ca erau ok genele.

    La o adica, incerc. Genele se vor regenera la loc, daca nu imi plac astea. Da’ treeee’ sa incerc :))))))))))

  • Eu am intrebat cosmeticiana la care ma pensez si mi-a spus ca le strica. M-o fi mintit, desi nu avea niciun interes, pentru ca si ea pune gene, nu stiu sa-ti zic. 😀 Stiu ca se regenereaza, dar cica nu mai sunt asa dese cum le aveai inainte – genele tale naturale.

  • Cum e cu microblending? Stiam ca vrei sa-ti faci, dar nu stiam ca s-a si concretizat pana la urma. 😀 Esti multumita? In urma cu cat timp ti-ai facut si cum se vede?

  • Da, mi-am faacut anul trecut in Iunie. Au rezistat foarte bine sprancenele, am fost in Iunie anul asta, sa mi le reimprospatez.
    Sunt foarte multumita si cred ca o sa imi fac mereu, ca e foarte fain sa am un sablon, dupa care sa ma pensez si sa fie aranjate mereu.
    Oricum, ele se fac foarte naturale dupa vreo luna. Nu mai e culoarea aia intensa. Cand te face, e o culoare inchisa, care se deschide treptat pana ajunge la culoarea sprancenelor. Tot mai folosec creion, dar doar asaaa, superficial, ca sa fie totul uniform. Asta cand ma machiez.
    Dar nu mai stau cu gel, ca inainte, sa desenez spranceana.

  • Am tot vazut „proaspat” facute dar niciodata nu si dupa mult timp, gen un an. Daca esti multumita si-ti plac, e cel mai important. 🙂

• Am avut si perioade cand m-am simtit ratusca cea urata, si perioade cand m-am simtit bella si rapitoare. Acum am maturitatea sa zic ca mi-a placut sau nu de mine functie de perioada mea emotionala: cand eram jos ma simteam grasa si urata si la 50 kile si tona de machiaj, cand eram bine cu mine simteam ca radiez si la 60 kile si o bluza draga si parul valvoi.
  Dar cred ca toate am avut perioade de 16 ani cand nu ne placea de noi. La mine a fost si la 22 ani :))). Inclusiv cele care se ascund sub randuri valuri de machiaj, par vopsit si haine roz, sau din contra, nu se ascund dar vor sa iasa in evidentza si nu au reusit cu ceva din interior ci doar cu poleiala.

  (comentariu partial scris din amintirile mele, o parte din snobism)

  • Uitandu-ma la pozele de la 19 ani, cand l-am cunoscut pe iubitul meu, nici mie nu imi place acum cum aratam atunci. Si-mi zic mereu: ce-o fi vazut la mine? :))

• Ăsta e unul din motivele pentru care nu pun poze cu fiu-meu pe rețelele sociale: probabil nu îi vor plăcea lui când va crește și se va rușina cu pozele puse de mine. Dacă ar fi existat facebook în anii 90 și mama ar fi turnat pe internet sute de poze cu mine la toate vârstele fără permisiunea mea, probabil acum aș fi fost foarte furioasă.
  Nu pot să spun că îmi plac pozele vechi cu mine dar nici nu îmi displac. Adică, aveam complexe și eu în adolescență: sprâncene asmietrice și subțiri, acnee, ziceam că sunt grasă etc. dar încercam să mă aranjez după posibilitatea mea financiară. Îmi strângeam două luni alocația ca să îmi pot cumăra o pereche de blugi. Țin minte că în liceu, la începutul clasei a 9-a, o parte din colegele mele noi au crezut că eu sunt o fițoasă doar pentru că aveam șuvițe blonde, eram pensată, mă machiam cu puțin rimel, aveam blugi mulați și sâni. Mi-au spus după câteva săptămâni, când au început să mă cunoască, că mă bârfeau puțin în fiecare dimineață: cum am părul, dacă m-am dat cu rimel sau nu, ce blugi port etc. :))
  Nu spun că eram tipa populară din liceu și cea mai sexoasă, dar arătam a domnișoară în comparație cu alte fete care arătau ca niște copile.
  Cum a spus cineva mai sus, m-am simțit mai bine/atractivă în funcție de starea mea de spirit. Au fost și momente când am adoptat alt stil vestimentar, altă tunsoare, mă îngrijeam mai mult dar și perioade când mă duceam la școală așa cum mă trezeam, doar hainele le schimbam :))
  La 17 ani, când am intrat într-o relație serioasă (din care nu am mai ieșit, hhahahaha) arătam binișor, nu mi-ar fi rușine cu pozele de atunci :)). La 15-16 ani arătam chiar drăguță, dacă ignoram acneea, care nu se vedea tare în poze :))
  Dar, toată adolescența mea am fost complexată: că nu sunt destul de bună, de sexi, de slabă, de bogată, nu am destule haine faine, nu am gașcă cu care să ies, mă comparam tot timpul cu alte fete etc. Nu eram mulțumită de mine deloc.
  Referitor la operații estetice, aș apela la ele dacă o problemă fizică ar sta în calea fericirii mele. Aș dori o ridicare de sâni și o liposucție pe abdomenul inferior, am acolo puțină grăsime în urma sarcinii de care e foarte greu să scap doar cu dietă. Nu sunt urgente, sunt încă tânără. Sau, tocmai pentru că sunt tânără ar trebui să le fac pentru a nu trăi o altă jumătate de viață complexată de ele :)).

  • Foarte de acord cu ce spui legat de pozele cu copilul. 🙂

    Inseamna ca tu ai fost mai dezvoltata inca din perioada liceului si mai mergeai si machiata. 😀 Pe mine nu ma lasa, mie imi cumpara doar haine – aproape intotdeauna ce voiam, mi le alegeam singura. Aveam interzis la machiaj, unghii facute si la vopsitul parului. Din fericire, acnee nu am avut mai mult decat in mod obisnuit, dar eram mai plinuta. Poate de-aia nici nu imi plac pozele cu mine din vremea respectiva.

  • Unghiile mi le făceam din școala generală, și de machiat la fel, din clasa a 8-a, măcar rimel. Aveam o colegă/prietenă reprezentantă la Avon și avea mai multe cosmetice și machiaje. Ne machiam la ea acasă de puținele dăți când mergeam la disco în vacanța dintre clasa a 8-a și a 9-a :)). Apoi a fost sora mea reprezentatntă Avon și îmi cumpăram de la ea rimel și ruj, nu multe chestii pentru că nu aveam bani. Cu hainele era problemă pentru că erau scumpe pentru bugetul meu lunar (alocația) și mama îmi cumpăra haine noi doar o dată pe an și atunci chestii ieftine. Nu aveam haine de marcă, nu mergeam la mall din lipsă de bani. Mai împrumutam haine de la sorămea și ea de la mine. Preferam ceva simplu ca să se potrivească la tot ce aveam în dulap sau de încălțat decât chinezisme ieftine și kitchoase. Un tricou negru simplu că se potrivește și la teniși și la sandale, sau o fustă de blugi scurtă, dreaptă, o singură culoare ca să se potrivească și la teneși, sandale, șlapi și la tricoul ăla negru sau alb. Accesorizam cu cercei și mărgele sau cu teneși colorați și nu mai părea o ținută monotonă :))
    Acnee severă nu am avut nici eu, coșuri ca adolescentele cu piele sensibilă fără bani de cosmetice calitative :)). Și eu mă vedeam plinuță pentru că mă comparam cu altele, dar 63-64 kile la 1,72 cât aveam atunci … ce fraieră eram. Mi-am irosit anii când eram slabă plângându-mă că sunt grasă :))

  • Nici eu nu aveam haine de firma. Primii adidasi de firma, Puma, i-am avut in clasa a 11-a. 🙂

    Mi-ai amintit de perlele alea autobronzante de la Avon. Ce-mi mai placea sa ma dau cu ele cand nu era mama acasa. :)) Si cu fond de ten. 😀 Si cand stiam ca se apropie ora sa vina de la serviciu, ma demachiam, aruncam in WC dischetele demachiante si de proasta ce eram, uitam sa trag apa. Vedea mama si ma certa cand ajungea acasa. :))

• Eu din contra, imi zic ce fraiera eram ca nu-mi dadeam seama ce bine arat.
  Fata mea de 21 ani se fardeaza, dar mi se pare mult frumoasa cand nu isi pune nimic.
  La mine aranjatul a sărit peste generatia mea: bunica se farda, ruja si cremuia si mergea regulat la coafor. Mama se fardeaza si nu sta nici in casa nemachiată. Eu m-am fardat in tinerete doar, ca imi zicea mama ca nemachiata arat ca naiba. Si la mine mama era foarte frumoasa, aranjată, eleganta vesnic pe tocuri…si vesnic parfumata. Acum nu mai e chiar asa elegantă, dar se îmbracă bine. Sora mea cea frumoasă (ca eu eram ratusca cea urata) e super aranjată si super elegantă, o fashionista.

  • Nici eu nu port tocuri. M-am obisnuit asa, sa ma imbrac/incalt confortabil. Mama si bunica au purtat mereu tocuri inalte. Eu nici nu stiu sa merg bine pe ele.

• Eu cand ma uit la poze mai vechi cu mine ma gandesc wow, ce tanara mai eram :)) consider ca pozele sunt ancore ale amintirilor, le fac, le printez, le pastrez in albume, imi place sa le revad si sa-mi aduc aminte de toate etapele. Am avut mereu o relatie buna cu corpul meu, cred ca am fost si norocoasa pt ca absolut nimeni din familie sau apropiati nu a facut niciodata nici un comentariu legat de aspectul fizic, mie imi si place sa experimentez chestii, cred ca au privit perioadele mele cu par negru albastrui sau verde sau contur negru exact asa cum erau, joaca si experimente. Mi-as face operatii estetice, dar nu din alea in care sa nu ma recunoasca nici mama, deocamdata nu mi se pare ca am nevoie, dar daca o sa imi vina, o sa-mi fac :))

  • Te-am vazut! Tu arati minunat la varsta pe care o ai, deci nici vorba de operatii estetice! 🙂

  • Multumesc. Deocamdata, cine stie cum o sa fiu, zestrea mea genetica nu e f buna din punctul asta de vedere

• Mie nu-mi plac nici pozele vechi, nici pozele noi cu mine :)) Sufăr de lipsă de fotogenie majoră :)) Mi se spune asta invariabil de fiecare dată când întâlnesc pe cineva din online gen Tinder (don’t judge, sunt single to mingle 😀 ) ”vai, dar ești foarte drăguță în realitate, pozele nu-ți fac cinste”. Eu nu-s mare fashionistă, n-am fost nici în liceu și nici acum. Țin, însă, mult la detalii: mers la manichiură etc. Și mai am o slăbiciune și pentru spa, deși niciodată n-am avut un ten de porțelan, am tenul gras și sensibil, cu pori vizibili, dar asta nu înseamnă că nu trebuie îngrijit.

  Apropo de haine, la un moment dat aveam în zona aproape de unde lucram un mall și uneori după muncă mai mergeam pe acolo. Mai mergeam și în timpul liber, dar cum în timpul liber mă îmbrăcam mai spre punk/rock/sport…să vezi ce mă urmăreau paznicii de prin magazine :)) Când veneam îmbrăcată de la lucru de la bancă îmi deschideau ușa, când veneam cu tricoul șifonat și tenișii jerpeliți de acasă, mă urmăreau :))

  Am o mică slăbiciune cu fardurile și rujurile în sensul că am destule, dar uite, nu m-am mai fardat de-o lună, în afară de fond de ten super ușor și ruj nude. Din fericire, mă ajută și fața în sensul că deși nu am pielea de păpușă, am trăsături ok de pot ieși în lume liniștită nemachiată. Am cunoștințe care sunt de nerecunoscut fără machiaj, în sensul că sunt, să mă iertați, chiar urâte după ce se demachiază. Așa că sunt liniștită, dacă se trezește mâine-poimâine Pedro Pascal lângă mine dimineața (dă, Doamne!), știu sigur că nu se sperie :))

  Operație am să fac și eu în viitor de ridicat sânii. Și o să fie musai, dețin un bust considerabil (and proud of it 🙂 ) care chiar se ține bine pentru cei 35 de ani tocmai împliniți, dar în timp gravitația își va spune cuvântul, Complexe nu am, deși dețin o bârnă în loc de nas, dar nu mă deranjează și nici nu l-aș opera vreodată, nu cred că trebuie să tindem spre perfecțiune, ci să fim noi mulțumite cu noi. Voi face, probabil, și chestii anti-aging atunci când va veni momentul.

  • La multi ani fericiti, Cristina! 😀 Si la cat mai multe aventuri/calatorii!

    Intr-un timp si eu imi vedeam nasul mare. Nu stiu de ce, pentru ca toti imi spun ca nu e asa. :))

  • Mulțumesc mult 🙂
    Da, măi, ce vorbești, am văzut poze cu tine, nu ai nasul mare deloc. La mine e lung, e moștenire de familie, tata are la fel, tataie la fel, străbunica la fel, e trăsătură genetică dominantă. Dar nu mă deranjează, nu cred că mi-ar sta bine cu alt nas. Apropo de operații, în Thailanda e epidemie, orice fată cu venituri medii merge la bisturiu fie pentru sâni, fie pentru nas. Ei sunt fascinați de nasurile europene și își pun ditamai năsăul pe fețele alea ale lor feminine și cu oase mici, delicate.

  • Eu vazusem un video, nu mai stiu exact in ce tara, oricum, sigur in Asia, cum primeau cadou la 18 ani (cei cu bani) operatie estetica. Ceva la ochi, le ridicau putin pleoapele sa nu mai para incruntati, parca. Stii cum au asiaticii ochii. 😀 Imi pare rau ca nu mai stiu de video-ul ala, as fi pus link daca mi-as fi amintit.

  • Hm, posibil să fi fost Coreea? De acolo a venit moda operațiilor în Thailanda. Și cu ochii…nu știu sigur dacă e același lucru despre care vorbești și tu, dar e obsesie cu „double eyelid” – adică așa cum avem noi ochii, nu știu cum să explic, de avem pliul pleoapei. Asiaticii nu au și-s disperați să aibă și își fac operații pentru asta. Părerea mea e că-s fraieri că la ei faptul că nu au double eyelid ajută doamnele să pară mult mai tinere, chiar și la vârste înaintate.

  • Nu mai stiu exact, dar e posibil ce zici tu. 😀

• Mie imi plac pozele vechi. Aveam parul lung in adolescenta, frumos si sanatos, mi-e tare ciuda ca m-am prostit si l-am stricat cu vopseaua, de am ajuns sa-l tund scurt pana la umeri. 🙁

  • Parul creste, nu trebuie sa-ti para rau pentru ca l-ai tuns. 😀

• Draga mea,

  Ai abordat un subiect interesant, actual, dar si foarte sensibil. De ce spun asta? Pentru ca aici, toate suntem femei, si sa vorbesti de perioada aia in care eram fete tinere, e ceva sensibil. Sunt de acord cu tine ca vremurile nu mai sunt ce au fost, ca fetele nu mai sunt ce au fost; si pe vremea aia existau cateva care ieseau din tipare, se machiau excesiv, se imbracau bine sau sexy, se vopseau si alte chestii de beauty. Insa existau mult prea putine in comparatie cu cate sunte astazi,cand nu mai ai loc de ele,cand se promoveaza uratenia si nu frumusetea. sincer,sa arati la 14 ani ca una de cel putin 25 de ani , este exagerat. De ce sa ti strici fata, genele si parul ca sa pari mai in varsta? Oricum vei ajunge acolo.
  Baietii mereu se vor uita dupa niste produse fake, insa doar cei care nu au astepatari prea mari. Ca sa vorbesc de tema lansata de tine, eu am avut problema cu hainele, nu mi permiteam sa mi achizitionez atatea chestii cate mi as fi dorit, dar in materie de beauty nu simteam nevoia de schimbari. Nu le consideram necesare .

  • Eu am verișoară care are doar 14 ani. Pusese luna trecută că „incepe o nouă etapă” din viața, se referea la liceu. Am zis că intră la facultatea, nu mai știam exact câți ani are. Nu mi-a venit sa cred, am zis că nu se poate!!!

    Este foarte dezvoltată, are unghii puse, poartă tocuri, se machiază … practic, ține pasul cu tendințele actuale. 😀

    Dacă aș avea o fată, nu mi-ar plăcea să fie chiar așa. Cum ai spus și tu, toate la timpul lor. Ai suficient timp să te machiezi, sa îți pui unghii și să te porți „ca una de 20 de ani”.

• Da, sunt de acord sa fie ingrijita si mai ales sa si puna in valore frumusete naturala trasaturile pe care le are. dar se exagererazq. sincer ma bucur tare mult cand lumea imi da 20 si ceva de ani cand eu am 32. daca inca mai pot face asta e f bine. ma ajuta constitutia fata si faptul ca mereu am fost miniona si slaba. desigur am grija de mine ca asa e normal… frumusetea nu e vesnica e prima care paleste

  • Ele vor mai mult decât frumusețe naturală. 🙂

    Și eu mă bucur când mi lumea îmi spune că par mai mică.

• Eu ii dau dreptate lui Carmen, m-ar întrista ca fetele mele sa arate la 14 ani așa. Au timp toata viața sa fie adulte. Eu cred ca de vina e f mult societatea in care trăim. Iar acum, cum multe fete sunt asa, cred ca e si o presiune pe ele, ca doar la vârsta asta nu vrei sa fii altfel decat restul.
  Cred ca noi, aici unde stam, avem noroc, ca nici femeile mature nu se prea fardeaza iar fetele (poate de aia?) arata cum ar trebui sa arate. Mie mi se par frumoase cam toate 🙂 Fiica mea la 22 are multe farduri, dar în general isi incearca diverse machiaje acasa, iar afara iese aproape naturală. De fapt remarc vara in Romania ca femeile sunt mult mai machiate si aranjate decât aici. La fel si rusoaicele. Poate e si moda in functie de țară și presiunea mediului. Apoi aici n-am vazut reclame la clinici estetice, dar în România, da. Am remarcat, de cand am venit aici, ca francezii, cel putin astia pe care ii stiu, nu sunt preocupați sa dea bine la exterior, ca ce e dupa gard nu mai conteaza.
  Apoi e tare greu cu imaginea pe care o ai despre tine. De fapt nici nu prea conteaza cum arăți cu adevarat, conteaza doar imaginea pe care o ai despre tine si o transmiți celorlalti.

  • Eu sunt de părere că nu e ok nici să mergi la extrem, mă refer atunci când ești deja adult. Adică să nu te machiezi, să nu te aranjezi, să nu îți pese de cum arăți. Pentru că, nici cu anii ăștia nu te mai întâlnești. Toate cu moderație și bun simț, evident.

  • Stai, stai, ca sa nu te machiezi nu inseamna ca nu-ți pasa cum arati. De la a nu te machia pana la a fi neglijent e o cale luunga de tot. Cred ca deja mare parte din impresie e data de un corp fain pe care sa il pui in valoare cu haine potrivite, curate si îngrijite.

  • eu nu ma machiez. Si asa sunt multe din colegele mele si cei de aici.
    Dar am o grija extagerata fata de mine (miscare, ce mananc, ce imbrac, ce pun pe piele, sa dorm bine etc) – exagerata pt multi din jur. Incerc sa imi aduc inapoi obiceiul de a merge la masaj, dar in fiecare luna ceva se intampla si bugetul financiar e impactat (de ex. nici sapt asta nu o sa ajung, ca asta noapte pe la 1 am platit instalator: ni-a cedat o tzeava la toaleta, a curs apa in hol, bai, cand a pornit spre dormitor m-am panicat ca avem saltele jos, nu pe pat, si dressing de sus pana jos de tot……)

• Mie mi se întâmplă invers Să am impresia că eram mult mai faină atunci. Dar așa e mereu, dacă peste 5 ani m-aș uita la o poză cu mine de acum aș fi ceva de genul: “Ce drăguță eram! Ce s-a întâmplat cu mine?”. Aceeași reacție o am acum cu pozele de când eram mai mică. Îmi și amintesc ce gândeam atunci și cât de timorată eram. Aveam mereu impresia că nu arăt bine, iar acum mi se pare că eram fraieră pentru că de fapt eram super simpatică.

  • Ești simpatică și acum. 🙂

• Buna, Amy! M-a facut sa zambesc articolul tau. M-am regasit complet in cuvintele tale, poate pentru ca ne-am nascut in aceeasi perioada si cam asa erau vremurile. Si pe mine ma uimesc noile trenduri, uneori, dar imi dau seama ca sunt alte vremuri. Dar ma fac sa ma gandesc, daca acum e asa, cum va fi peste 10-20 de ani? Se vor machia fetitele din clasele primare? Oare au inceput deja sa o faca? Multumesc pentru articol!
  O zi frumoasa!

  • Buna, Cristina!

    Eu cred ca deja exista fete care isi fac unghiile si se machiaza inca din clasele primare. Ba chiar isi fac si suvite. 😀