M-am uitat la Chernobyl

Nu știam foarte multe detalii despre Cernobîl. Știam doar că a fost o explozie și că mulți oameni au avut de suferit în urma acesteia. Că au fost radiații. Că s-au născut copii cu probleme. Și cam atât. Nu m-am documentat, nu am fost interesată să aflu mai multe. și să vă spun sincer, mi-era mai bine înainte să văd filmul și să aflu anumite detalii, pentru că după primele 3 episoade, văzute toate într-o singură zi, seara nu am putut dormi. Am rămas traumatizată, speriată … uimită de drama prin care au trecut acei oameni.

Serialul este făcut impecabil și are cea mai mare notă IMDB din toate timpurile, 9.7. Imaginea este excelentă, costumele, decorurile, regia, actorii și muzica, reușesc să îți creeze impresia că ești acolo și trăiești drama acelor momente alături de personajele din film. Totuși, mi-ar fi plăcut să se vorbească în limba originală, ucraineană. Nici actorii nu sunt ruși sau ucraineni, dar sunt excepționali!

Nu vreau să dau spoilere, pentru că sunt convinsă că veți dori să vizualizați serialul în caz de nu ați făcut-o până acum. Merită! Vi-l recomand, deși trebuie să precizez că nu este deloc ușor de digerat. Veți rămâne cu un gol în suflet după fiecare episod vizualizat. Sau cel puțin, eu așa am rămas. Dacă nu suportați ușor anumite imagini, dacă vă știți mai sensibili, ar fi bine totuși să nu îl vizualizați.

Serialul are 5 episoade și este disponibil pe HBO GO. Le-am vizualizat pe primele 4. Episodul 5 din Chernobyl urmează să apară astăzi, 4 iunie. Dacă mi-aș fi imaginat cât de trist este, probabil că aș fi renunțat la ideea de a-l vedea. 🙁

44 Comments

  • Și mie mi se pare un serial extraordinar. Eu știam destul de multe despre în sensul că mai citisem, am o „pasiune” oarecum morbidă față de asemenea locuri afectate de război sau calamități și mersul la Pripyat e pe lista de călătorii demult. De fiecare dată când merg într-un asemenea loc mă simt cum te simți și tu, goală, speriată, dar și furioasă pe politic. Nu prea înțeleg nici eu de ce sunt atrasă de așa locuri (când eram mică visam să fiu reporter de război). Nu-ți spun ce sentimente am încercat în Cambodgia la The Killing Fields unde au o stupa comemorativă la intrare făcută din cranii dezgropate din gropile comune, iar când te plimbi pe acolo au atenționări să nu calci pe oase, că și acum mai ies la iveală oase după ploi torențiale.

    Revenind la Cernobâl, mă bucur că cineva a făcut serialul ăsta. Și mă bucur că l-au făcut atât de bine. Până la urmă nu ai ce spoilere să dai, că fix așa s-a petrecut accidentul, nu e ca și cum e un deznodământ diferit. Mie mi s-a părut extraordinar cum creșteau tensiunea filmului cu sunetele emise de aparatele de măsurat radiațiile Roentgen. O să mă uit la episodul 5 și apoi vreau să-l revăd pe tot. Cred că voi face și eu un articol despre, la un moment dat.

    • Da, imi amintesc ca tu spuneai la un moment dat ca ai vrea sa mergi la Cernobil. Eu nu mi-as dori, cu atat mai mult cu cat stiu ca in zona inca sunt radiatii, chiar daca nu mari. Si nici la Auschwitz n-as merge.

      Si mie mi se face pielea de gaina cand imi amintesc sunetele din film emise de aparatele de masurat radiatii.

    • Cernobilul nu l-as vizita, dar Auschwitz da. Mi se pare esential sa mergem acolo, pentru ca ne ajuta sa realizam in ce lume libera traim acum si cate posibilitati avem. Ne ajuta sa intelegem ce inseamna rasismul, xenofobia, ce inseamna sa ti se taie drepturi sau sa fii omorat doar pentru ca faci parte dintr-o anumita patura sociala. Si chestiile astea s-au intamplat… nu de mult, adica fix acu 2 generatii… bunicii nostri au patit-o. Nu bunicii lor. Ai nostri.
      Din pacate, serialul „Povestea Slujitoarei” ma face sa ma gandesc fix la asemanarea cu deportarea la Auschwitz, doar ca e cu femei. ALA e un serial la care inca nu am curaj sa ma uit. Nu cred ca mi-ar face bine.

      Urmeaza sa ma uit si eu la Cernobil, cred ca weekendul asta…

    • Cred ca este suficient sa vezi filme si sa citesti ca sa-ti dai seama de ce spui tu mai sus. M-ar trece fiori sa merg acolo. nu mi-as dori. Ma batea gandul la un moment dat, dar acum nu mai vreau. Vezi ca este pe Netflix un documentar care arata imagini reale de acolo, cu cadavre asezate in lagere … e horror! Nu mai stiu cum se numeste, dar pot sa-l caut si sa-ti spun daca te intereseaza.

    • Și eu aș vrea să merg și la Auschwitz, nu am ajuns încă în Polonia. Am fost, în schimb, în Hiroshima. Vorbind de lagăre, mulți oameni spuneau că nu știu ce se întâmplă în lagăre, vorbesc de oameni obișnuiți care au susținut nazismul și pe Hitler. Mult timp după au crezut că tot ce se spunea e propagandă aliată. Iar ce s-a întâmplat atunci…anti-semitismul era deja o „modă” prin Europa demult, cu decenii înainte de WWII, să nu uităm că și Sir Francis Galton care e azi apreciat că a descoperit amprentele, a scris despre eugenie și susținea eugenia. Printre oamenii de știință ai vremii circula cu mare succes și teoria vieții inutile, cum că sunt oameni care trăiesc degeaba și care nu merită să se reproducă (cei cu anumite boli). Holocaustul nu a apărut așa din neant, adică nu a venit Hitler de nebun cu o carte uber plictisitoare precum Mein Kampf și lumea gata, a fost „on board”, a devenit brusc rasistă și xenofobă. Plus toată umilința poporului german din timpul Republicii Weimar, toată sărăcia și foametea din timpul crizei economice. Și nu e deloc greu să faci oamenii să creadă că-s ceva seminție superioară: uite cât de repede a prins curentul dacopatiei la noi și cum sunt oameni care chiar cred că Dacia a fost miezul omenirii. Să nu mă înțelegeți greșit, eu nu apăr Holocaustul, Doamne-ferește, și nici nu îl justific în niciun fel. Doar că avea cumva sămânța plantată și mi se pare interesant să vedem the big picture, cu toate aspectele psihologice și sociologice. Eu, una, vreau să știu mai multe despre subiect.

      Și, cu tot ce s-a întâmplat în lagărele naziste, se pare că Gulagul a omorât mult mai mulți oameni decât Holocaustul. Așa că aș vrea să știu mai multe și despre Gulag 😀

      Georgi, dacă vrei încă un documentar tot cu scene foarte dure, îți recomand Night and Fog (în original Nuit et brouillard), un scurt metraj de vreo 30 de minute făcut de francezi. E făcut în anii 50 și e alb-negru, dar e cutremurător. Dacă ai chef de maraton, poți vedea și Shoah, dar vezi că are vreo 10 ore. Iar dacă vrei să vezi și reversul, adică un film care e în favoarea lui Hitler, poți vedea The Greatest Story Never Told, ăsta are „doar” vreo 6 ore :))

    • Multumesc mult, fetelor!
      Omg Cristina, stii atatea chestii!! Tre’ sa mai citesc si eu una alta, ca ma simt inculta rau :)))))

    • Anitisemitismul are secole vechime, Hitler este cel mai cunoscut din acest punct de vedere fiindca a omorat foarte multi intr un timp f scurt. In europa existau pogromuri periodice iar in Rusia erau persecutati constant. De ex pentru recunoasterea Romaniei mari a trebuit sa acceptam in Basarabia foarte multi evrei izgoniti din Rusia.
      America interbelica era plina de antisemitism, Henry Ford : the international jew, astfel de carti/brosuri scria inainte sa se apuce dw automobile.
      Persecutiile au continuat si dupa al 2lea razboi mondial dar au disparut (presupun) masacrele.

  • nu am vazut seria, dar e subiectul pasionat de mine si colegul de birou, am urmarit documentare, specificatii si parametri, greselile umane, greselile comuniste in musamalizare, etc.
    Asa ca sigur ne vom uita, si eu, si el. Iar o sa vorbim 3 sapt. pe tema asta :)))

    Intr-o zi ma duc in Pripyat -doar sa intru la menopauza.

  • Nu e genul de film la care sa ma uit acum, dar am perioade mai triste sau mai vesele. Eu nu cred ca nu mai sunt radiatii, ca doar timpul de înjumătățire e de zeci (sau sute?) de ani.
    Cred ca nu ma atrage pentru ca am trait pe viu teroarea de atunci si nu as mai vrea sa imi amintesc.
    Greselile de musamalizare nu-s numai ale comunistilor, Franta a anuntat ca nu-i nici o problema, ca norul radioactiv n-a ajuns la ei. S-a descoperit mai tarziu ca era o minciuna si a crescut si aici numarul de cancere de tiroida.
    Nu-mi mai place nici ca Franta e campioana la energie nucleara.

    • Inca sunt radiatii, dar cica sunt mai mici. Totusi, in zona inca nu locuieste nimeni.

      In film nu au zis nimic de Franta, parca, din ce imi amintesc. Dar este clar ca radiatiile au ajuns peste tot.

    • Inca sunt radiatii, dar cica sunt mai mici. Totusi, in zona inca nu locuieste nimeni.

      In film nu au zis nimic de Franta, parca, din ce imi amintesc. Dar este clar ca radiatiile au ajuns peste tot.

    • De cand am vazut serialul, ma tot gandesc si la centrala noastra de la Cernavoda. La inceputul lunii mai au anuntat ca au oprit unul dintre reactoare pentru mentenanta. Dar s-au facut niste verificari care arata ca nu ar fi sigura in caz de cutremure mari.

    • Amy, și să nu te mai sperii că au și bulgarii centrala de la Kozlodui care e la granița cu România? Noi ne gândeam la din astea prin liceu, aveam o profesoară de biologie care ne explica de toate (de centrale nucleare vorbeam când făceam genetică), de atunci mi-au rămas în cap astea.

      Iar la Cernavodă Ponta voia să ne aducă chinezi pentru a ne construi reactoarele 3 și 4. Că alte țări închid centrale nucleare, iar pe noi ne doare să extindem. Și cu chinezi! (îmi cunoști lipsa de simpatie față de chinezi, mai ales să lucrezi cu ei în investiții mi se pare că ți-o faci cu mâna ta:)) ) Dacă nu e Ponta îmi pare rău, eu așa îmi amintesc, posibil să nu fie el.

      Cât despre mușamalizări…toată lumea o face, din diferite motive. Ăia au făcut-o din motive ideologice, americanii cu Boeing 737-Max din motive de $$$.

    • Am citit si eu despre celelalte 2 reactoare si despre dorinta guverului de-a le porni. M-a inspaimantat. 🙁

    • In ultimii ani germania, belgia au facut un plan de inchiderea reactoarelor. Germania are plan de inchis aprox jumatate, in 3-4 ani. In belgia planul e pe 5 ani si ne-au dat gratuit pastile cu iod – numai cand auzii asta si mi s-a ridicat parul pe spate. Germania construieste agresiv eoliene si fotovoltaice, pt ca in paralel ei inchid si cele pe carbuni – e una ce ne-a impresionat ca au daramat-o si facut un solar plant in loc. Se pare ca Fokushima a accelerat programele nemtilor de crestere siguranta.
      China insa construieste enorm de multe noi reactoare (cateva zeci) – cred ca jumatate din reactoarele in constructie de pe glob sunt in China. Realmente sunt nevoiti sa inchida pe cele pe carbuni (asa au reusit sa imbunatateasca problema poluarii si smogului) si au nevoie de tot mai multa energie, ieftina. Doar ca romania nu are nevoie de exces de energie acum – inca exportam. Nu inteleg de ce vor neaparat cele 2 reactoare noi in romania ca nu suntem in deficit, mult mai ieftin si ecologic si rapid ar fi de implementat un program de incurajare a persoanelor fizice sa isi puna fotovoltaice pe casa, cu o mica deducere din impozitul pe salariu, si cu contoare bisens si electrica sa le plateasca ce produc.

    • 1- 2 ani, da. Se impart gratuit la farmacii, firmele au pe stoc. S-au identificat cateva fisuri in reactoare, ei declara ca sunt inofensive dar statul a achizitionat iod si impartit.
      Planul e sa le inchida in urmatorii 4 ani, pt ca orice constructie are o rezistenta in timp care incep sa cedeze si le-a venit momentul 🙂 . Nu, nu mai construiesc altele.

    • Mda, doar ca la noi tot mai multe episoade de poluare sunt, deja daca e soare, stim ca e poluat aerul. Si se zice ca e de la centralele pe carbuni ale nemtilor.

    • Ponta voia sa construiasca alte reactoare la Cernavoda cu chinezi. Asta in conditiile in care pana si Ceausescu a construit cu canadienii :))))

    • Marius, tehnologia chinezilor nu e asa de proasta! e matura, plus ca acum chinezii au in lucru vreo 100 de reactoare (adica jumatate din unmarul de reactoare in constructie acum in lume). Ceausescu a facut cu canadienii dar initial voia sa faca cu cea ruseasca. Ce s-a intamplat la Cernobyl e un continuu set de greseli umane (decizii luate de manageri needucati numiti politic si umili politic…) . Dar daca chinezii nu au de ales si inchid centrala pe carbuni dupa centrala (poluarea…au reusit asa sa diminueze dramatic smogul din orasele mari), noi romanii avem si suficienta energie acum si asta ne da libertatea in timp, avem si unde si cum implementa programe fotovoltaice si in 1-2 ani acestea sa fie o sursa importanta de energie.

  • Suna foarte bine recomandarea ta si iti spun cu regret ca n-am mai vazut de mult timp un film mai ales de cand s-a incalzit vremea. Bine ca am timp de citit macar. Oricum, o drama ca aia de la Cernobil chiar trebuia ecranizata.

  • Excelent serialul, l-am vazut si eu cu sufletul la gura. Mi-a placut ca a spus povestea eroilor care cu stiinta lor sau fara, s-au sacrificat ca sa minimizeze dezastrul, cred ca serialul a fost despre ei (pe langa faptul ca minciunile si ascunderea de informatii cruciale poate cauza o tragedie) si despre suferinta si efortul lor.
    Mai demult a fost in Arad, in parc, o expozitie de fotografii ale copiilor nascuti cu defecte grave, in urma radiatiilor de la Cernobil. Ciudat loc pentru o asemenea expozitie, m-am uitat in tracere peste fotografii ca e greu sa vezi copii nascuti fara membre dar care totusi zambeau.
    Pentru Cristina, prima comentatoare, si altii interesati: vizionati un documentar despre atractiile turistice neconventionale pe Netflix, se numeste Dark Tourist. Fukushima, Pripyat, Medellin, cimitire din New Orleans, traditii funerare tribale si nu numai, prezentate pentru turistii curajosi.

    • eu vreau sa merg la Cernobil dar nu am cohones sa merg la Fukushima, pt ca cantitatea de radiatii e mai mare, si pt ca sarcofag nu au putut face corect si multa materie radioactiva s-a pierdut in ocean).
      Magia Pripyat a inceput pt mine cand, in primii zeci de ani zona a fost complet inchisa si erau stalkers care intrau pe furis, si povesteau (poze, filmulete) cat de salbateca e zona unde nu mai are voie picior de om si animalele si plantele cresteau in voie si nu se fereau de oameni.

    • o femeie: pe Digi World am prins in cateva seri de joi de la ora 21:00 un documentar despre un ucrainean care era explorator urban, urca zgarie norii lui Lenin din Kiew, s-a bagat in tunelele de metrou, chestii din astea periculoase. Intr-un episod a intrat ilegal si in zona de excluziune, a si stat o noapte acolo cu cortul, s-a urcat pe peretele ala de antene, foarte fain. Daca il gasesti cumva pe net, recomand seria!

  • Nu stiu ce sa zic, dar mie mi se pare impudic sa vizitezi asa locuri. Si nu vad ce iti aduce tie, ca turist, o astfel de vizita.

    • Exact asa gandesc si eu. Nu stiu de ce ti-ai dori sa vizitezi astfel de locuri in care au avut loc tragedii. Plus ca Cernobil nu mi se pare deloc safe, n-as merge acolo nici cu mama aparatelor de masurat radiatii …

    • Exact asa gandesc si eu. Nu stiu de ce ti-ai dori sa vizitezi astfel de locuri in care au avut loc tragedii. Plus ca Cernobil nu mi se pare deloc safe, n-as merge acolo nici cu mama aparatelor de masurat radiatii …

    • Cred că sunt o mulțime de motive pentru care oamenii vizitează asemenea locuri. Poate fi o atracție pentru morbid, un fel de „perversitate a firii”, dacă pot spune așa, un voyerism. Asta e în firea umană de la începuturi, lumea se uita cu voluptate la gladiatori romani ce luptau până la moarte, mai apoi execuțiile din piața publică erau ocazie de „ieșit în oraș”, acum lumea se uită la știrile de la ora 5 pline de violuri și crime și merge la Pompei, Hiroshima, Cernobîl, Ground Zero din New York, Auschwitz.

      Apoi, este și o chestiune de educație. În Hiroshima și la Killing Fields din Cambodgia ori War Museum din Vietnam, era plin de studenți, localnici și străini, veniți acolo să învețe. Pentru că istoria e bine să nu se uite, citim într-o carte ori vedem un film și ne iese din minte curând, ne mai amintim detalii vagi, dacă și pe alea. Ori oamenii ăia care au murit acolo merită mai mult decât atât și noi trebuie să știm istoria și cum s-a ajuns acolo pentru că omenirea are memoria scurtă și tindem să repetăm aceleași greșeli. Dar ce vedem acolo e cutremurător și nu uităm prea curând. Înveți și cum se raportează țara respectivă la ce a fost acolo, cum își asumă ce au făcut proprii lor conducători, în funcție de caz. Eu, după fiecare vizită într-un asemenea loc, îmi întăresc mai tare convingerea ca totul e un joc politic și nimănui nu-i pasă de numărul de morți decât atunci când le convine politic. Suedia, spre exemplu, a negat cât a putut genocidul lui Pol Pot. Ori lagarele precum Auschwitz-Birkenau nu erau doar lagăre de exterminare nazistă, dar și de muncă silnică, iar companii precum Krupp, Siemens, Bayer, foloseau prizonierii pe post de sclavi.

      Apoi mai sunt și oameni care vizitează din motive personale: urmași ai supraviețuitorilor ori rude ale celor morți (cum merg americanii la Ground Zero) ori din motive ideologice, cum se merge la închisoarea lui Mandela.

      Dar cred că cel mai simplu motiv e pentru că…suntem diferiți și anumiți oameni sunt interesați de dark tourism și turism istoric, alții de aventuri extreme, alții de natură, alții, mai citadini, doar de arhitectură și orașe, alții doar de mâncare 🙂

    • pt mine Cernobyl e povestea ce ma urmareste din copilarie. In 1986 imi aduc aminte ca doar se vorbea pe shoptitelea, pastilele de iod pe care le primeam si nu intelegeam de ce, femeile din sat care veneau de la tura de noapte si au zis ca au vazut ceva lumina la 12 -1 noapte, apoi cazurile de acnee acelerate pe care medicii le puneau in seama Cernobyl-ului, cancerul mamaei ce m-a adus in spital alaturi de ea pt juma de an, spital din Iasi unde erau de 3 ori mai multe paturi decat posibil (dormeau pacienti si 2 in pat, pat pe hol, saloane de 4 paturi cu 8 paturi lipite etc) si la discutiile cu studentii: iar Cernobyl spus si mai ales spus ca e faza de criza si niciun medic nu se complica sa faca rapoartele complicate sa declare criza, etc. Una din primele mele cautari pe google a fost despre…Cernobyl. In 2004 am cunoscut o doctoranta in fizica, stiti care a fost prima mea intrebare? evident: Cernobyl.
      Si sa fie minunat, grecul din stanga mea e si el pasionat – el a si vazut seria in weekendul care a trecut, eu nu inca.

    • simplu, aventura, adrenalina si shock value. ai fost undeva periculos, unde nu multi se duc.

  • Sunt chioara de somn! 3 episoade aseara am vazut, apoi dezbatut bine cu Dimitrios – sunt chioara dar abia astept sa merg acasa sa vad inca 2. Super bine facut! cu blocuri, mobile, haine, atitudine, si chiar daca ei zic ca nu e documentariu vad ca respecta f. bine ce s-a intamplat!!

    • gata si celelelte 2 episoade. Ca o pasionata de accidentul C si planuitoare de vizita acolo, pot zice ca filmul e mai aproape de realitate decat ma asteptam. Da, e drama, au inventat vreo 2 personaje (pe tanti fiziciana) si mici situatii si exagerat (de ex. cand zic ca daca explodeaza bazinele cu apa atunci va fi impactat si germania de est si romania -aici e exagerat) dar a respectat si pasi, evenimente pe alocuri pana la secunda! , au ales actori care sa semene destul de bine cu persoanele in realitate, mi-au adus aminte de detalii ce le-am neglijat (cum ca chimistul Legasov, ala de a fost sef de comisie de la C. s-a spanzurat la 2 ani si 1 zi de la accidentul nuclear).
      Finalul pt mine e boring, pt ca eu stiam episodul 5 si 4 de aproape 20 ani (sunt multe documentare pe tema asta, cred ca vreo 5 vazui, e si pagina pe wiki, citii si articole ale unor fizicieni rusi, discutai si cu un doctor in fizica din romania, sa nu uitam ca e unul din primele lucruri pe care le-am cautat pe net cand am descoperit netul si nici nu era google ci foloseam yahoo in linia de comanda) asa ca pe mine m-au lasat rece episoadele asta pt ca evenimentele in film au fost reprezentate cu superficialitate dar corect (sorry, when I am obsessed by something, I am obsessed).

      E un film despre minciuni si mi-a adus aminte ce Colectiv 2016: „avem de toate, ne descurcam singuri, nu e asa grav, nu e nicio problema, avem doar 2 morti pe loc si restul se recupereaza imediat”, si explica de ce in fundul moldovei am vazut la oncologie si 2 pacienti intr-un pat, de ce am atatea persoane cu operatie de tiroida in jur si cu tratamente. E un film pe care il recomand oricarui.

    • Eu nu stiam multe lucruri despre ce s-a intamplat acolo. Am ramas cu un gust amar dupa ce am vazut filmul. 🙁

    • si inca un lucru pe care filmul l-a „imbunatatit”: oamenii care au reparat/curatzat zona nu li s-a zis cat de nasol e. In film ridica oda comunista: „pt tzara, pt partid, primiti prima etc” dar oamenii aia nu au stiut la ce s-au expus. SI in film inca aveau multi costume, in realitate au fost multi fara niciun costum de protectie.

    • oho, stiam de acolo si inca niste detalii, ca de, nu te pui cu nebunu’ , de aia si episodul 4 si 5 mi s-au parut boooring, si primele shocking si impressing, a venit in contrast cu toate documentariile si wiki si rapoartele scriu doar de pasi, tehnologie, putere, succesiunea de greseli umane, dar nu de catre indivizi, oamenii de acolo. Atat ca pot zice ca filmul are cateva scapari atat de neglijabile incat poate fi f. bine pus la egalitate cu un documentar sau reality show.
      Daca cineva vrea sa vada altfel, tin minte ca cel de la BBC a fost destul de bun de il tin minte https://www.youtube.com/watch?v=v40hu54fAvw , si cu sigurantza wiki Chernobyl disaster are date f. profesional afisate.

  • O sa ma uit sambata seara pe hbo3, o sa fie toate cele 5 episoade. Parca mi-e un pic groaza…
    Saptamana asta a fost iar un accident nuclear in Rusia 🙁