Nu ma refer la relatia de iubire dintre o femeie si un barbat, ci la o relatie de prietenie. Stiti voi, prietenii aia despre care ati crezut ca la inceput sunt exact ca voi, la ei ma refer. 😀 Cand incepi sa-i cunosti mai bine si-ti dai seama ca in realitate nu sunt chiar asa cum ti i-ai imaginat, cand incep sa faca mai multe faze urate pe care nu prea le mai poti tolera, cand ii suni si nu-ti raspund decat dupa 7 ore si tot asa. Cu astia cu care nu prea ne potrivim, ce facem, cum ii excludem din viata noastra?
Eu nu am nici o prietena de suflet, nici o persoana cu care stau la cafea in afara de sotul meu, desi in adolescenta nu duceam lipsa. Odata cu trecerea anilor, timpul a scos la iveala mai multe lucruri, printre care si unul foarte important: faptul ca in realitate nu am fost prietene atat de bune odata ce relatia noastra nu a rezistat. Uneori simt nevoia de-a iesi cu cineva, de-a sta de vorba, dar imi aduc repede aminte de toate motivele pentru care am pus punct prieteniilor respective, si-mi trece nostalgia. Cel mai bun prieten al meu e sotul meu si cu el chiar pot vorbi orice.
Nici prietenii de familie nu mai sunt in ziua de astazi intalniti la fiecare pas. Nu stiu daca suntem noi pretentiosi, dar cert este ca de o buna bucata de vreme nu mai avem asa multi prieteni foarte buni, prieteni de-aia cu care sa mergi in concedii, cu care sa te intalnesti cu drag sau carora sa le intinzi o mana de ajutor atunci cand au nevoie. Am dat fie peste oameni mincinosi, fie peste plangaciosi care nu conteneau sa se vaite de fiecare data cand te prindeau la o cafea, si nu in ultimul rand, peste oameni interesati sa afle ce faci, cati bani castigi, cum ii cheltuiesti, cand faci copii, de ce nu faci copii cand au facut si ei, etc.
Si ce faci cand ei te suna in continuare, te invita sa iesi in oras sa sa vii in vizita? Cum ii faci sa inteleaga ca nu vrei sa mai ai vreo legatura cu ei? Bun, nu ii mai suni tu, nu le mai scrii pe Facebook, dar cand ei nu-si dau seama de toata treaba asta si te cauta fara sa perceapa semnalele pe care tu le-ai emis? De rusine le raspunzi la telefon, gasesti pretexte „las’ ca ne vedem in weekend” si tot asa… dar pana cand? Voi ce faceti in astfel de situatii? Cum faceti pe cineva sa inteleaga ca nu mai vrei sa aveti nici o legatura pentru ca nu sunteti pe aceeasi lungime de unda? Vi s-a intamplat?
Manele is your friend! Dai share la 2-3 clipuri cu manele si sigur n-o sa te mai caute nici dracu’ 😀
Crezi tu?? Nu-s asa sigura. :))
You may never know until you try.
Sau te apuci de jucat jocuri pe Facebook si trimiti invitatii dinalea agasante 😀
Deja ma joc. N-ai primit nimic?? 😀
Credeam ca sunt eu mai asociala daca nu imi pierd timpul in relatii aiurea.
Dupa o vreme cred ca isi dau seama daca ii refuzi de mai multe ori. Eu nu ii caut si gata. Dar asa bine i-am sortat incit acum nu mai am problemele tale 🙂
Si eu i-am refuzat, dar uite ca ei suna in continuare, iar eu de rusine le raspund si sa le intorc penibila intrebare „si voi ce-ati mai facut?”, desi crede-ma ca nu ma intereseaza deloc. 🙂
Bună, Amalia! Mă regăsesc în povestea ta,cu tristețe chiar!Și eu sunt la fel,nu mai am nici o prietenă de suflet,tot soțul este cel mai bun prieten .Am sau mai bine zis am avut o prietenă de suflet,pe care o cunosc de 20 de ani ,face parte din familie chiar pentru că ne-am înrudit între timp,dar în ultimul an s-a schimbat atât de mult și m-a dezamăgit profund , am realizat că poate nu a fost niciodată cum am crezut și este dureros pentru că atunci când te implici cu sufletul ti-ai dori să fii răsplătit la fel.Pur și simplu sunt rece,nu o mai caut ,nu mai insist și cred că va înțelege până la urmă că m-a dezamăgit dar dacă tot nu își va da seama soluția este să îi spun face to face ce gândesc mult mai detaliat deși într-un fel știe ce m-a îndepărtat de ea sau ar trebui să știe pentru că mi-am exprimat părerea. Sau de fapt pentru ea ce a făcut a fost neimportant dar mie mi-a schimbat realitatea 100% de asta nu înțelege . Trist este că am realizat la peste 35 de ani că prieteni adevărați nu există, că nu toți pun preț pe loialitate,sinceritate ca mine și deși îmi lipsește uneori o prietenă, am învățat că trebuie să merg mai departe și să nu mă mai încred în oameni ,să fiu și mai prudentă față de anii din urmă! Părerea mea este să fii sinceră, să spui direct ce te deranjează și dacă omul nu pricepe asta e,tu mergi mai departe,el are clar altă cale!Numai bine! 🙂
Am si eu o prietena pe care o credeam prietena mea se suflet, sora mea practic. Ne cunoastem de cand aveam 5 ani, am locuit pe aceeasi scara, dormeam una la alta, eram ca doua surori. Relatia noastra s-a racit de cand eu l-am cunoscut pe sotul meu si am inceput sa ne vede, pentru ca ea a simtit ca eu o indepartez. Nu era asa, doar ca nu mai puteam sa stau toata ziua cu ea, pentru ca aveam o relatia. A interpretat altfel si ne-am indepartat. M-a dezamagit, nu a fost capabila sa inteleaga situatia si asa am ajuns sa nu mai vorbim deloc in prezent.
Mi-e dor uneori sa am pe cineva, dar am impresia ca prieteniile adevarate sunt atat de greu de gasit in ziua de astazi…ba chiar imposibil. Noi sa fim sanatoase, iar daca jumatatile noastre pot indeplini si acest rol de cea mai buna prietena, eu zic ca suntem norocoase pana la urma. 🙂
Sunt de aceeasi parere cu tine .Si mie cel mai bun prieten imi este sotul si mai am o prietena sora mea cea mica.Am avut si noi prieteni de familie ,dar prieteniile se leaga in copilarie pentru ca atunci sunt sincere si nu sunt facute din interes.Eu cu sotul meu am ajutat oricand am putut dar nu am primit ajutor din partea prietenilor atunci cand am avut realmente nevoie.
De curand o amica pe care eu am considerat-o prietena m-a dezamagit profund, in sensul ca ea vrea sa scape de noi, de mine si sotul meu, noi ajutand-o in cele mai grele momente din viata ei, si nu stie cum sa ne zica acest lucru.Eu astept momentul cand o va face.Eu sunt sincera si sensibila cred ca ar trebui sa-i spun eu ca nu e nici o problema daca renunta la noi ca nu ne suparam si fiecare merge pe drumul lui.Asa e viata tu oferi si uneori primesti in schimb ceva,alteori nu,si culmea e ca intotdeauna esti injunghiat de persoana la care te astepti cel mai putin si esti ajutat sa te ridici de la persoane de la care nu ai nici o asteptare.
Numai bine !
Lol, parca ai descris perfect situatia noastra… Bine, hai sa zic ca mai avem doar 4 prieteni care au rezistat si inca rezista cu noi, dupa atatia ani. Ne-am ajutat reciproc la greu, iesim la un joc, la masa.. cam atat. Din an in Paste, ce-i drept. Cu prietena mea cea mai buna, vorbesc mai mult la telefon/ pe video skype, ca e in alt oras, la mama naibii. Ne vedem fata in fata doar de 2 ori pe an.
Nici noi, nici ei, nu suntem adeptii lui toata ziua- buna ziua la cafele si la masa. Toti muncim si suntem ocupati, trec sapatamani intregi pana ne sunam sau ne vedem, iar cand o facem, nici nu zici ca nu ne-am vazut de atat timp.
Chiar saptamana asta treceam printr-o chestie, cu o persoana pe care incepeam sa o consideram apropiata. Vesnica poveste: am ajutat-o la greu de j de ori, iar cand am avut nevoie o singura data, ne-a dat cu flit (mai intai s-a batut in piept ca ne ajuta, ne-a facut de ne-am bazat pe persoana aia, dupa aia, fix in ultima clipa, a dat inapoi si a gasit nu stiu ce scuze, de am ramas in pom si pomul in aer). Evident ca i-am spus in fata, ce am avut de spus si nu ne mai vorbim, acum. Prefer de o mie de ori sa imi spuna „nu” din prima, decat sa promita si sa imi dau planurile peste cap.
Cum procedam noi? Simplu, refuzam invitatiile. Asa i-am refuzat pe toti, iar lucrurile s-au intamplat natural. Ne-am departat pana nu ne-am mai vorbit deloc. Ocazional, am mai dat nas in nas prin oras si am vorbit asa, de complezenta. Si cu traditionalul: „Poate ne vedem la un suc, ca nu ne-am mai vazut de mult”, dar evident ca nu sunam nici noi, nici ei. Si gata. N-am nevoie de oameni care sa ma intrebe de bani, de cat am dat pe aia si pe aia si alte intrebari prea personale ca sa le divulg lor rapsunsurile.
Chestiile astea le discutam doar cu prietenii apropiati. Si asta asa, ocazional. Adica, nici ei nu ne intreaba pe noi, de la obraz, nici noi pe ei. Daca aducem vorba, bine. Daca nu, nu.
Cand aud pe cate unii, ca zic ca au zeci de prieteni, ma umfla rasul.
Pur si simplu sunt unii oameni carora le place sa aiba cercuri de cunoscuti, doar asa, ca sa aiba in fata cui sa se dea mare si cu cine sa iasa asa, de plictiseala. Dar sunt fix din aia care isi rad in fata, pozeaza frumos, in grup, pe facebook, dupa aia se impart in bisericute si se barfesc intre ei.
Pai eu am refuzat, dar ei sunt atat de insistenti, incat ne scriu in continuare. Spre exemplu, o „prietena” cu care nu mai vorbisem de prin iulie, s-a trezit ieri sa-mi scrie si sa vorbeasca pe messenger cu mine ca si cand nu trecuse o gramada de timp de cand nu mai vorbisem. Mi-a fost rusine si nu am putut sa nu-i raspund, dar era o situatie penibila, pentru ca nici nu stiam ce sa-i spun…
Doamnee, si eu am aceleasi sentimente !!! 🙂 Cel mai bun prieten este sotul meu, si ma tot gandesc daca problema e la mine 🙂
Iar referitor la prieteni cupluri, la fel. Cel mai bine ne simtim si ne organizam noi doi ..
Asa gandesc si eu acum. 🙂 Decat cu prieteni „de umplutura”, mai bine fara.
Da, mi s-a intamplat si relatia s-a incheiat de la sine. Cu toate astea, nu as putea trai fara prieteni. Pe una dintre cele mai bune prietene o cunosc de la 3 ani. Chiar daca stam in acelasi oras si ne vedem mai rar, asta nu a schimbat niciodata sentimentele dintre noi.
Se poate trai si fara prieteni, iti spun din propria experienta. Si eu am avut o prietena foarte buna timp de mai bine de 20 de ani, dar cu timpul ne-am distantat si am ajuns astazi sa nu ne mai vorbim deloc.
Vad ca suntem multe pe aici cu soÅ£ul – cel mai bun prieten:)
Da, am observat si eu. 🙂 Asa cum i-am spus si Mihaelei, am impresia ca prieteniile adevarate sunt atat de greu de gasit in ziua de astazi, asa ca sa fim sanatoase si sa ne bucuram de faptul ca jumatatile noastre pot indeplini si acest rol de cea mai buna prietena. Pana la urma, suntem norocoase, nu?