Am avut o copilarie frumoasa chiar daca am fost singura la parinti. Pana pe la 15-16 ani nu mi-am dorit deloc sora sau frate, n-am simtit lipsa si credeam ca a fi singur la parinti e cel mai bine. Apoi, cand am inceput sa cresc si sa gandesc mai mult, mi-am dat seama ca ar fi frumos sa mai am pe cineva cu care sa impart dulciurile sau sa fac schimb de haine.
Copilaria mea n-a fost la bunici la tara, ci la bunici la oras, cu pofte satisfacute si iubire din toate partile. Singura la parinti si tot singura la bunici, asa ca va dati seama ce fel am crescut. Eram Amisor si inca sunt pentru ultima bunica care mi-a ramas. Am fost genul de copil care avea activitati ceva mai baietesti si parul scurt pana prin clasa a 8-a.
Jucam fotbal pe strada la bunici, imi placea sa trag cu cornete si fugeam tot timpul de somnul de la pranz. Aveam genunchii juliti in fiecare vara, iar mama imi spunea ca o sa am picioarele urate cand voi creste, pentru ca mereu ma „pricopseam” cu cate o noua buba. Uite ca m-am facut mare si urmele nici nu se cunosc, de zici ca n-au fost niciodata genunchii mei atat de schingiuiti.
In clasa a 2-a mi-am rupt pentru prima data mana in timp ce mergeam cu rolele. Rolele cumparate cu bani primiti de la strabunica. Eram atat de fericita si incantata de ele, incat in prima zi in care le-am luat, m-am plimbat de la pranz si pana seara intr-una, iar cand aproape sa intru in casa, am cazut si mi-am rupt mana. Am stat cu ea in gips 2 saptamani, apoi mi-am scos-o, a mai trecut vreo luna si mi-am rupt-o din nou. Evident, tot cu rolele. Dar nu m-am oprit din a ma plimba, rolele erau una dintre marile mele bucurii la vremea respectiva. Si ce fericita am fost cand pe trotuarul din fata blocului s-a turnat asfalt nou! 😀
Fac parte din „generatia cu cheia de gat” si nu mi-a fost niciodata frica sa stau singura acasa. Mergeam singura la gradinita si tot singura ma intorceam (pe la 6-7 ani). Am fost rasfatata din toate partile, dar nu atat de mult incat sa fac figuri, mofturi sau sa sa nu stiu ce inseamna respectul fata de ceilalti si bunul simt. Am avut libertate de a face aproape tot ce voiam si totusi nu le-am cauzat niciodata probele parintilor, de niciun fel.
Si n-as fi omul care sunt astazi daca ei n-ar fi facut parte din viata mea, parintii si bunicii din partea mamei. Si ii iubesc, chiar daca nu le-am mai spus-o de cand eram mica! Si sunt fericita ca-mi traiesc si ca-i am langa mine. 🙂
N-am scris niciodata un articol atat de sentimental precum acesta, dar parc-am simtit nevoia sa notez in jurnal cateva randuri. Si da, ce copilarie frumoasa am avut si ce repede au trecut anii! Si n-as schimba nimic, pentru ca in continuare ma bucur de momente frumoase. Am langa mine cel mai bun OM de pe Pamant, jumatatea perfecta, pe tatal viitorilor mei copii. Nu scriu niciodata despre el, nu-i place sa fie in centrul atentiei, dar e mereu prezent langa mine pentru a ma sustine si incuraja in tot ceea ce fac. Si stiu ca o sa citeasca, si stiu ca nu o sa-i placa, dar stiu ca nu o sa se supere. Promit sa nu va zapacesc foarte des cu astfel de articole lacrimogene.
The End!
Ba, a fost fain ca ai scris! Mie mi-a placut sa citesc. Să-ți traiasca sanatosi toti ai tăi si sa va bucurati unii de altii!
Si nu ma indoiam ca ai avut o copilărie si niste parinti iubitori, cumva se ghicește asta . Cum nu ma indoiesc ca o sa fii o mama buna!
Ma bucur ca ti-a placut si multumesc pentru cuvintele frumoase! 🙂 Abia astept momentul, sunt foarte nerabdatoare. 😀
Awwww! Ce frumos ai scris! Eh, lasa, n-o sa se supere. Pentru ca ai scris din inima!
Personal, duc prea putin dorul copilariei, probabil pentru ca am avut multe lipsuri. Imi place viata mea de acum, pentru ca am tras tare pentru tot ce am. Si in sfarsit incep sa bifez din ce in ce mai multe chestii de pe lista mea de dorinte, ceea ce ma bucura si ma motiveaza sa merg mai departe.
Nici eu n-as schimba trecutul. Poate n-as fi fost atat de ambitioasa, daca aveam de toate. Nu stiu ce sa zic. Dar la felul cum ma stiu, probabil ca m-as fi culcat pe o ureche :)).
Ce frumos ai zis si tu, ca nu ai schimba trecutul, desi ai avut multe lipsuri. Sunt convinsa ca experientele respective te-au ajutat sa devii persoana care esti astazi, poate mai responsabila, mai matura si mai ambitioasa, apreciind astfel tot ce ai. 🙂
Ba chiar îmi place cum ai scris 🙂
Și mi-ai amintit de copilăria mea, tot singură la părinți și singură la bunici (cei din partea tatei). Noi nu ne dăm seama sau nu apreciem prea mult cât de norocoase suntem pentru așa copilărie. M-a emoționat articolul tău pentru că mi-a amintit de ai mei 🙂
Multumesc, Cristina! Ma bucur ca ti-a placut articolul si ca ti-a trezit amintiri frumoase. 🙂
Aveam niste prieteni care ziceau ca nu fac decat un copil ca sa nu împartă averea familiei. Cand imi vad copiii cum se cearta sau cand ma uit la relatiile cu sora mea, ma gandesc daca un singur copil nu e de fapt formula ideala, ca sigur nu imparte afectiunea parintilor si primeste ce e mai bun de la ei. Acum depinde, ca la o copilarie nefericita, macar ai un partener cu care să-ți imparti amarul. Sau depinde si de caracterul copilului, nu stiu ce e mai bine. Dar un mod e sigur: am remarcat ca acei copii iubiti de parinti au ajuns adulti faini.
Eu nu stiu cum este mai bine, dar stiu sigur ca as vrea sa am 2 copii. 😀
Ce m-ai emoționat cu articolul ăsta! Și eu am avut o copilărie minunată, parte bună din ea petrecută la bunicii din partea mamei. De fapt, fără ei nici n-aș fi omul care sunt astăzi. Știi, nici eu nu le mai spusesem de mult că-i iubesc, până anul trecut. Bunicul se simțea foarte rău și mi-am dat seama că nu pot trăi cu speranța că știe că-l iubesc, trebuie să-i spun. Am simțit cât de mult a contat pentru el.
La fel mi se întâmplă acum cu bunica, e foarte bolnavă și am grijă să-i spun că o iubesc de fiecare dată când o văd. Mi-am dat seama că e mult, mult mai important și pentru generația lor să audă asta (deși n-au fost obișnuiți să o spună) decât mi-aș fi închipuit.
Nu zic că ar trebui să faci asta, doamne ferește, fiecare știe și simte cum e mai bine pentru el. Am zis doar să împărtășesc cum a fost la mine 🙂
Altfel, îți doresc să ai doi copii sănătoși, așa cum îți dorești!
Doamne Ajuta, multumesc frumos! :*
Si eu am momente in care imi este dor de bunicul meu, cel din partea mamei. 🙁