Vacanță în Paradis – Sevilla în octombrie

Vacanță la Sevilla. Sau la fel de bine aș putea scrie vacanță în Paradis. Deși ar fi trebuit să încep să vă povestesc despre cele 4 zile petrecute la Madrid, pentru că acolo a fost prima noastră oprire, am decis să încep cu Sevilla. De ce? Pentru că amintirile sunt „proaspete”. O săptămână și 3 zile de când ne-am întors, fizic, pentru că sufletele noastre au rămas încă acolo. Mi-e dor de căldura de acolo, de oameni, de veselia orașului, mi-e poftă de sangria și deși mi-a fost teamă de ele în prima seară, acum am ajuns să-mi fie dor chiar și de sopârelele care se plimbau pe pereții exteriori ai apartamentului nostru.

Așa cum am spus, vacanța noastră în Spania a început cu o scurtă oprire la Madrid. Am zburat București-Madrid, iar apoi am ajuns la Sevilla cu trenul. Nu există încă zboruri directe din România către Sevilla, însă se poate ajunge destul de ușor cu trenul sau cu autocarul. Noi am preferat prima variantă, chiar dacă este mai costisitoare, pentru că nu am vrut să petrecem multe ore pe drum. Așadar, ne-am achiziționat bilete de tren online de pe site-ul celor de la Renfe, cu doar 2 zile înainte de plecarea din Madrid.

Transport

Madrid Atocha – Sevilla Santa Justa, 2 și 40 de minute, 550 km parcurși, 215 euro, 2 persoane, dus-întors, pentru că zborul spre casă l-am avut tot din Madrid. Trenul ne-a costat aproape cât biletele de avion, însă dacă achiziționam biletele cu mai mult timp înainte, nu am fi plătit așa mult. Noi am decis să le luăm abia după ce ajungem în Madrid, pentru că nu eram 100% convinsă că iubitul meu va zbura. Și dacă cumva decideam să anulăm vacanța din cauza fricii lui de a zbura cu avionul, am zis măcar să nu pierdem și banii plătiți pentru biletele de tren. Din fericire, nu s-a întâmplat și astfel am ajuns să le achiziționăm „din scurt”.

Deși sunt scumpe biletele, călătoria cu trenul a fost foarte plăcută și ni s-a părut extrem de scurtă. Trenul nu a oprit decât în Cordoba, iar viteza cu care mergea era de domeniul SF dacă o compar cu cea cu care merg trenurile la noi, aproximativ 250 km/h. Deci, în mai puțin de 3 ore eram la destinație. Plecasem de la 21 de grade, din Madrid, și ajunsesem la 28 de grade în Sevilla. Era fix ceea ce-mi doream, căldură și limba spaniolă auzită la fiecare pas! 😀

Cazare

Noi ne-am închiriat un studio prin Airbnb iar pentru 11 nopți de cazare am plătit 3100 lei. Având în vedere că ne-am rezervat cazare doar cu 2 săptămâni înainte de data check in-ului, prețul a fost destul de ok. Am stat în zona Alameda de Hercules, iar locația a fost excelentă. La 1 km de centru, cu multe supermarket-uri, restaurante, cafenele și atracții turistice pe lângă noi.

Am fost cucerită pe loc de minunatul oraș încă din prima seară în care am ieșit să ne plimbăm. M-am îndrăgostit de curțile în stil andaluz. Plină de culoare, plină de viață, un amestec de culturi și stiluri care conviețuiesc împreună de sute de ani, Sevilla m-a fascinat încă din prima zi. Cu pasiunea oamenilor ce trăiesc în ritm de flamenco, cu briza râului Guadalquivir, cu multitudinea culorilor întâlnite la fiecare pas, cu arhitectura clădirilor care a reușit să mă lase cu gura căscată, Sevilla ocupă în momentul de față primul loc în topul preferințelor mele.

Știam că este un oraș frumos, îmi doream de ceva timp să ajung să-l vizitez, însă nu mi-aș fi imaginat că va reuși să detroneze Barcelona. Mai puțin aglomerat decât Barcelona, mai colorat și de 1000 de ori mai frumos. Centrul vechi este încântător! Străduțele sunt foarte înguste, cu greu își poate face loc o mașină, iar orașul este plin de sensuri unice.

Nu ne-am deplasat deloc cu transportul în comun, asta deoarece am închiriat trotinete electrice. În Sevilla există servicii de închiriere precum Lime și Bird, iar trotinetele reprezintă fix ceea ce ai putea avea nevoie pentru a te strecura cu ușurință printre străduțe, după o zi în care ți-ai epuizat toate sursele de energie și nu mai ai chef să te întorci pe jos acasă. Noi obișnuiam să le luăm seara, când nu ne mai țineau picioarele de la atâta mers pe jos.

Prețurile sunt asemănătoare cu cele pe care le-am întâlnit și în Madrid, Barcelona sau Valencia. Nu am văzut diferențe. Da, există diferențe între prețurile restaurantelor din centru, cele din zona catedralei, și restaurantele care nu sunt fix în „buricul târgului”. O cafea costă începând de la 1.6 euro, un crosissant începând de la 1.5 euro, sangria începând de la 4-5 euro iar o paella pentru 2 persoane începând de la 12 euro.

Am avut destul de multe zile la dispoziție, așa că pot afirma faptul că este prima vacanță în care am reușit să dorm mai mult decât de obicei. Vremea a fost perfectă. Dacă vreți să vizitați Sevilla, ideal ar fi să o faceți în extra-sezon, mai exact primăvara sau toamna. Vara este mult prea cald, temperaturile sunt constant peste 40 de grade. Cele mai bune perioade de vizită sunt aprilie-mai și septembrie-octombrie. Noi am prins zile și cu 37 de grade, foarte călduroase. Din fericire, străduțele înguste și clădirile extrem de apropiate fac umbră și te poți plimba liniștit prin oraș fără să te bată soarele în cap. De asemenea, am fost surprinsă să văd așa multă vegetație.

Obiective turistice în Sevilla

Ne-am creat unele dintre cele mai frumoase amintiri în călătoria noastră în inima Andaluziei, ne-am plimbat, ne-am relaxat și am simțit din plin acel vibe mișto pe care doar în Spania și-n Turcia l-am întâlnit. Am văzut niște locuri minunate, despre care nici nu știam că există cu ceva timp în urmă, am simțit spiritul arăbesc și urmele pe care maurii le-au lăsat, în special asupra arhitecturii din Andaluzia. Nu am vizitat alte orașe, dar mi-am propus ca în următoarea vacanță pe care mi-o doresc în Spania, la Malaga, să ajungem în Marbella, Cadiz și Gibraltar. Sper ca atunci să stăm cel puțin 3 săptămâni.

Ce am văzut în Sevilla? Plaza de Espana, Palatul Real Alcazar, Catedrala din Sevilla, Arhivele Generale ale Indiilor, Setas de Sevilla (Ciupercile din Sevilla), parcul Maria Luisa, cartierul Triana.

Real Alcazar de Sevilla

Vacanta la Sevilla - REAL ALCAZAR DE SEVILLA

Real Alcazar este impresionant. Am achiziționat bilete online de aici, evitând astfel coada ce se întindea pe câteva sute de metri. Intrarea costă 12.5 euro/persoană fără ghid audio și 18.5 euro/persoană cu audio ghid. Palatul cu influențe maure și cele șapte 7 hectare de grădini te lasă fără cuvinte. Alcazar vine de la cuvântul arăbesc al qasr și reprezintă un palat-fortăreață construit de arabi în timpul invaziei maure. Există o mulțime de alcazars în întreaga Spanie, dar numai 6 sunt regale, printre care și Real Alcazar de Sevilla.

Din ce-am aflat, nivelurile superioare din palat sunt folosite și astăzi de familia regală ca reședință oficială în Sevilla, asta făcând din Alcazar de Sevilla cel mai vechi palat regal din Europa. În 1987 a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, alături de Catedrala din Sevilla și Arhivele Generale ale Indiilor. Pentru a vizita Real Alcazar trebuie să vă rezervați jumătate de zi și vă pot garanta faptul că nu o să simțiți cum va zbura timpul în Pradis!

Grădinile mi-au plăcut la nebunie, nu cred că am văzut vreodată ceva mai frumos! Un labirint de verdeață, fântâni și alei frumoase, o bogăție de culori și arome îmbătătoare. În Andaluzia maurii au găsit condițiile ideale pentru a tranforma stilul lor de grădinărit în Paradisul pe Pământ, plin de vegetație luxuriantă, superb amenajată. Deși creștinii au schimbat mult grădinile, bazele puse de mauri încă își spun cuvântul. Ne-am plimbat mai mult de 3 ore și tot nu am reușit să vedem chiar fiecare colțișor.

Plaza de Espana Sevilla

Vacanta la Sevilla - PLAZA DE ESPANA SEVILLA

Plaza de Espana se află lângă parcul Maria Luisa, care la rândul lui e tare frumos. Mi-a plăcut atât de mult, încât 2 zile la rând am mers și ne-am plimbat prin zonă. A fost primul loc în care mi-am dorit să ajung în Sevilla. Și am admirat ore în șir plăcile ceramice colorate, clădirea semi-circulară, canalul, podurile care îl traversează și zonele ce reprezintă fiecare câte o regiune a Spaniei.

Plaza de Espana a fost folosită de-a lungul deceniilor ca locație pentru filmarea mai multor filme, unul dintre ele fiind chiar Star Wars. Există și o fântână în centrul pieței care își schimbă culorile pe timpul nopții. Detaliile ceramice care decorează balustradele, precum și clădirea în sine, au fost primele care au reușit să îmi capteze atenția odată ce-am pășit în piață.

Plaza de Espana este o clădire din cărămidă, semi-circulară, în stil renascentist/neo-maur, cu un turn la fiecare capăt (suficient de înalte pentru a fi vizibile de la depărtare). În fața clădirii se află un canal de 500 de metri, traversat de 4 poduri, iar în centrul acesteia se află piața în sine. Se pot închiria bărci pentru plimbări pe canal. Nu știu să vă spun cât costă, nu am fost curioasă să aflu. 😀 Plaza de Espana mai este cunoscută și sub numele de „Veneția din Sevilla”.

Catedrala din Sevilla

Vacanta la Sevilla - Catedrala

Deși nu am căutat-o punând locația pe GPS, mi-am dat seama că mă aflu în apropierea sa imediat ce am zărit-o. N-ai cum să nu îți dai seama că despre ea este vorba, chiar dacă nu ai văzut înainte poze, pentru că este impresionantă! E cea mai mare catedrală gotică din lume, și a 3-a cea mai mare biserică din lume. Din ce-am citit, în catedrala din Sevilla s-ar afla rămășițele lui Cristofor Columb, deși sunt multe discuții în această privință.

Catedrala a fost ridicată pe locul unei vechi moschei din sec. al VII-lea, ridicata de dinastia Almohad, păstrându-se în continuare curtea interioară și minaretul – Turnul Giralda. Turnul Giralda a fost construit pe vremea când mare parte din Spania de astăzi era sub stăpânire maură (arabă), pe post de minaret (turn) al marii moschei. Acesta a fost copiat după minaretul moscheii Koutoubia din Marrakech, cea mai mare din Maroc. Prețul unui bilet, pentru a vizita Catedrala Sevilla și Giralda, este de 9 euro. Puteți cumpăra bilete online de aici pentru Catedrala din Sevilla, astfel încât să evitați cozile. Nu erau așa mari cum văzusem la Real Alcazar, dar mi pentru a fi siguri că nu stați prea mult să așteptați, cel mai bine este să cumpărați online.

După vizite, plimbări, mâncare și puțină odihnă, seara este pentru flamenco!! Chiar și pe stradă veți putea întâlni spectacole de flamenco gratuite. Doar este Sevilla, un oraș fierbinte la propriu și la figurat! 😀 Vă spun sincer că multe seri, înainte de-a placa în vacanță, ascultăm „spanish guitar”. Și mă gândeam la Sevilla, și încercam să îmi imaginez cum o să fie, dar niciodată, în niciun gând al meu, nu am reușit să visez/simt/imaginez toată frumusețea pe care am întâlnit-o!

Dacă ajungeți în Sevilla, nu vă ghidați după Google Maps, nu luați după voi nici o hartă, lăsați-vă purtați de străduțe, luați pulsul orașului, bucurați-vă de tot ce veți întâlni pentru că Sevilla este un oraș fermecător! Plimbați-vă prin Barrio Santa Cruz, prin Triana, prin Plaza de Espana, atât ziua, cât și seara, beți sangria cu gheată și lăsați-vă cuprinși de vibe-ul pozitiv din inima Andaluziei.

Mi-au plăcut toate orașele pe care le-am vizitat în Spania, Barcelona are farmecul ei, Valencia rămâne „prima iubire”, Madrid mă duce cu gândul la echipa mea favorită, Real Madrid, dar Sevilla … Sevilla o iubesc pur și simplu!

Te vamos a extranar, Sevilla!

29 Comments

  • E frumos în „Teleorman” deci.
    Cred și eu că e frumos atât timp cât comuniștii ăia de la Madrid iau zece euro pe impozite de la noi, trimit șapte acolol anadaluzi și nouă ne dau trei inapoi. Din cinci euro cât fură comuniștii de pe acolo tot le rămân doi nemunciți ca să facă sa fie bine. Plus 100% din impozitele lor ce le vin înapoi.
    Și apoi se întreabă lumea de ce vrea să se separe Catalunia de Spania…

    • De ce să-i faci comuniști – peiorativ – pe aia de la Madrid când ERC e tot foarte de stânga? Centralismul nu e apanajul stângii. Mai ales în Spania, unde alde PP și Vox ar vrea cât mai putina autonomie locala. Sa vezi atunci „comuniști”

    • Bună, Elena!

      Sunt subiectivă, îmi place Spania și probabil că dragostea mea pentru ea se reflectă și în articol. 😀

  • Cred că în cazul Sevillei nu ești subiectivă, Andaluzia pare pur și simplu minunată, e și la mine pe listă demult tare, dar n-a fost să fie până acum 🙂 Felicitări, vacanță faină ați avut.

  • si la noi e pe lista si daca pana acum ezitam, va deveni sigur destinatia viitoare.
    Spania ne place mult, tot ce am vazut pana acum e pe gustul nostru, deocamdata avem platita Barcelona.

    • Mi-e dor și de Barcelona, mi-ar plăcea să revăd.

      Parcă și tu ai mai fost la Barcelona, nu? Când aveți planificată vacanța?? 😀

  • Ce dor mi s-a facut de Spania, de Andaluzia! Nu am fost la Sevilla ci fix unde iti doresti tu acum sa mergi, la Malaga. Am stat 4 zile si mi s-au parut foarte putine dar mi-am propus sa mai ajungem prin zona si sa facem un tur prin toata Andaluzia, sa inchiriem masina.

    Oare de ce nu exista si de la noi zbor direct catre Sevilla? 🙁

    • Frumos tare si la Malaga, sper sa ajungem si noi anul viitor. O varianta ar fi si trenul, pentru a vizita, deoarece cu masina mi se pare ca ai bataie de cap in ceea ce priveste parcarea.

      Exact asta ma intrebam si eu, de ce oare nu exista zboruri directe catre Sevilla. Singura explicatie ar fi ca nu e cerere prea mare, ca nu e rentabil. Desi, eu sper sa auzim vesti bune de la Wizz Air pe viitor, pentru ca ei sunt singurii care introduc frecvent rute noi.

  • Doamne, mi s-a taiat respiratia uitandu-ma la poze. Imi doream de mult sa ajung in Andaluzia, am pe lista Sevilla, Malaga, Granada, Cordoba, Marbella, Gibraltar si Caminito del Rey, insa n-am ajuns pana acum deloc in Spania. Am facut un prim pas cu vizita pe care o programam la Madrid in primavara viitoare, insa deja incep sa visez la o vacanta in Andaluzia prin octombrie. Imi place mult ideea de a merge undeva unde e cald inca atunci cand la noi deja e de pulovere si gecute.

    Vai, se vede ca ati avut o vacanta minunata, arata foarte, foarte frumos! 😀

    • Da, chiar am avut o vacanta de vis, exact acolo unde mi-am dorit atat de mult.

      Septembrie-octombrie mi se pare cea mai buna perioada pentru a vizita sudul Spaniei. Vara n-ai nici o sansa sa iesi din casa in timpul zilei, e foarte cald. La cate ai tu pe lista, cred ca cel putin 10 de zile ar trebui sa-ti rezervi pentru a le vizita. Personal, mie nu prea-mi place sa fiu pe repede inainte, gen sa luam totul la rand. Prefer sa ma bucur de locul respectiv o perioada mai lunga de timp. De-aia am si stat doar in Sevilla atatea zile.

      Alta vacanta, alta destinatie si asa ajungem sa mergem de 10 ori in Spania. :))

    • Da, nici nu-mi trece prin cap sa aloc mai putin de doua saptamani pentru un astfel de tur. Din pacate, nu am atatea zile de concediu pe cate mi-as trebui ca sa vad lumea asa cum vreau, hehe. Poate o sa-mi schimb candva jobul si voi putea sa-mi iau vacantele altfel 😀

    • Amy, revin cu o intrebare. Poate ai mai spus pe undeva, insa nu mi-as aminti acum sa merg sa caut. Imi poti spune, te rog, cu ce faci fotografiile? Ma bate gandul sa-i iau iubitului meu un aparat foto, dar ceva sa fie suficient de portabil pentru vacanta si pentru un amator cu ochi bun pentru fotografie (asa imi pare mie cel putin 🙂 ).

    • Mersi mult! Am inceput documentarea, sa vad ce si cum merita pentru el/noi. Imi dau seama ca simti nevoia unui obiectiv mai bun, cred ca e normal pe masura ce faci mai multe fotografii. La mine e si mai simplu sa-mi dau seama ca mi-as dori sa avem alte poze din vacante, dat fiind ca facem doar cu telefonul. Sigur, sunt poze mai faine decat ce faceam cu aparatul meu point&shoot din liceu, dar pe masura ce trece timpul, as vrea ceva si mai frumos, si mai frumos 😀

    • Aparatul asta este pentru profesionisti, noi suntem tot la nivelul de amatori. Dar l-am cumparat pentru ca reuseste sa scoata poze bune chiar si pe modul Auto, deci nu ne batem capul prea tare cu setarile.

      Tot pentru vacante l-am luat si noi. 😀

  • Eu a fost anul trecut in Malaga si mi-a placut mult, am zis ca vreau sa ma intorc, Andaluzia toata e pe lista, asa ca ma inspir. Si eu prefer sa ma intorc de mai multe ori decat sa fac pe repede inainte, cum zice sotul, numai sa spui ca ai fost undeva. Oricum, de la anul avem 8 saptamani de concediu pe an (si putem sa cumparam inca 2), vom avea in sfarsit timp destul de calatorit pe indelete

    • Si noi mergem pe aceeasi idee, o vacanta pentru fiecare destinatie, maximum 2. Anul asta am bifat si Madrid, pentru ca acolo am avut zborul, daca putea zbura direct la Sevilla, cred ca n-am mai fie mers la Madrid, dar a fost ok si asa, desi nu am apucat sa vedem multe locuri in Madrid si mi-as dori sa ne reintoarcem intr-o buna zi.

      In cele 11 zile petrecute in Sevilla m-am simtit ca si cum „as fi fost de acolo”, am stat la cafele fara sa fim pe fuga, am observat oamenii … si a fost minunat! Cam asa ne plac noua vacantele, nu fuga fuga sa vedem cat mai multe.

      10 saptamani de concediu intr-un an suna perfect! Ce v-ar placea sa mai vedeti? 😀

    • Inca nu ne-am facut planuri, nici pentru vacanta de iarna nu am rezervat inca, ne-am hotarat ca e Warwick, dar cam atat, au fost ani cand pe vremea asta aveam deja rezervat pe tot anul urmator :)) am vrea sa ajungem din nou in Italia, cu copilul am fost doar o data, Puglia, as vrea eu Florenta pentru istoria parfumurilor (sunt pasionata, am fost in Grasse asta vara), dar nu prea o incadrez in film de trei ca vacanta, poate un city break, Madeira, deocamdata facem brainstorming 🙂

    • In Florenta mi-ar placea si mie, am vazut imagini si mi se pare ca arata superb orasul.

      Nu mai plecati voi la caldura de sarbatori? 😀

    • Nu. Cu caldura de sarbatori e asa. Anul trecut in Tenerife mie mi-a fost frig. Piscina incalzita, nu puteai sa intri. In jur de 25 grade, frumos de plimbare, plaja, dar soarele se termina la ora 5 si dupa aia iti clantaneau dintii. Si a costat dublu fata de vacanta de vara. Daca vrei cu adevarat caldura, piscina interioara incalzita (nu am gasit, cautat in 2 insule Canare) sau mai spre Africa, Asia, in tari unde mi se pare o prostie sa zbori nspe ore ca sa stai intr-un complex. Deci nu 🙂

    • Yep, si eu gandesc la fel. De ce sa zbor 12 ore pentru a ma duce in celalalt capat al lumii, doar pentru a sta inchisa intr-un resort? Asta pot s-o fac si in Antalya, spre exemplu.