Elmiplant Velvet Touch – cea mai proasta crema depilatoare

Nu folosesc epilatorul pentru epilarea axiala si inghinala, asa ca obisnuiesc sa-mi cumpar crema depilatoare. Pana acum am avut doar creme depilatoare de la Farmec, dar cum la ultima vizita in Carrefour n-am mai gasit-o pe cea cu vanilie pe care obisnuiam sa o cumpar, am zis sa incerc si altceva. Am ales crema Elmiplant pentru piele sensibila, care a costat in jur de 8 lei. Nu m-am gandit c-as putea fi dezamagita, am crezut ca toate cremele depilatoare sunt eficiente in ziua de astazi, dar am constatat ulterior ca m-am inselat, cel putin in privinta acesteia.

Prima impresia mi-a placut, pentru ca spre deosebire de crema depilatoare de la Farmec, cea de la Elmiplant nu miroasea deloc urat. Desi pe ambalajul sau era mentionat faptul ca trebuie lasata sa actioneze in jur de 3-5 minute, eu am last-o vreo 10, timp in care mi-am aplicat o masca cu cocos pentru par. Nimic anormal la inceput. Am aplicat crema din abundenta, am lasat-o sa actioneze, iar dupa 10 minute am incercat s-o sterg, sperand ca si parul nedorit va fi indepartat odata cu ea. 😀

Supriza neplacuta, nu m-as fi asteptat sa vad ca nu-si face efectul, mai ales pentru ca era vorba totusi despre zone cu pilozitate redusa (da, epilarea cu ceara atatia ani isi spune cuvantul, parul s-a rarit mult). Nu, nici macar cele 2 axile n-au fost epilate asa cum ar fi trebuit. Am ramas dezamagita, nu ma gandeam ca o crema depilatoare poate sa fie atat de proasta.

Inainte de-a scrie aceste randuri m-am gandit sa-i mai dau o sansa, in ideea de-a vedea din nou ce poate. Din pacate, impresia mea este aceeasi: Elmiplant Velvet Touch este o crema depilatoare nu proasta, ci extrem de proasta, care din punctul meu de vedere nu merita sa fie cumparata! Daca nu vreti sa va enervati si sa va pierdeti timpul si banii degeaba, va recomand sa nu o folositi, pentru ca nu are niciun efect! Da, este ca si cum ati arunca pe geam 8 lei. So sorry, Elmiplant, e prima crema depilatoare pe care o folosesc de la voi si din pacate impresia cu care am ramas e proasta. O sa cumpar tot crema de la Farmec, miroase urat, dar macar este eficienta.

Un alt minus pe care i l-am gasit este capacelul de plastic. In cazul acestei creme este necesar sa desurubez capacul, pentru ca nu are sistem inchis/deschis cu clapita. Nu stiu daca m-am facut bine inteleseasa, insa cred ca va dati seama din poza despre cum functioneaza. E mai comod sa-l deschid fara sa fiu nevoie sa-l desurubez, dar din pacate crema de la Elmiplant nici macar acest avantaj nu-l ofera. Singurul lucru care mi-a placut la Elmiplant Velvet Touch a fost mirosul placut. Dar … degeaba miroase frumos daca in realitate aceasta crema nu reuseste sa faca ceea ce promite, nici macar dupa 10 minute de asteptare. Oare toate versiunile sunt asa?

N-am mai scris de foarte multa vreme un review, dar m-am gandit ca o crema atat de proasta chiar trebuie evitata, asa ca m-am decis sa impartasesc si cu voi opiniile mele. Ati incercat-o?

43 Comments

    • Deci nu sunt singura nemultumita, am inteles. 😀 Imi pare rau ca nu am citit review-uri inainte s-o cumpar, dar faza e ca nu mi-am imaginat ca in ziua de astazi mai exista creme proaste, ma gandeam ca toate fac acelasi lucru, indeparteaza parul. So, so wrong!

  • Am încercat mai multe creme epilatoare și n-am găsit vreuna mai bună decât cea de la Farmec, poate doar de la Bielenda să se apropie. Și ca miros crema de la Farmec nu e atât de rea, am avut una de la o companie din Iordania parcă și mirosea atât de urât c-am crezut c-o să leșin în baie.
    N-am încercat-o pe cea de la Elmiplant dar după ce-am citit aici nu sunt interesată 🙂

    • Nici eu nu cred c-o sa mai fac greseala sa cumpar altceva. 🙁 Comparativ cu cea de la Farmec, sa stii ca cea de la Elmiplant miroase si mai bine. Mie nu prea-mi place cum miroase Farmec, dar sunt in stare sa suport atat timp cat este eficienta. In plus, n-are nevoie de 10 minute, in maxim 5 isi face treaba. Asta nici in 10 n-a reusit sa faca nimic.

  • Nu am încercat-o, de la Farmec folosesc și eu. Odată chiar am luat din Lidl de la Cien – era vreo 5 lei, am zis să-i dau o șansă. Dar și-a făcut bine treaba și aceea, nu mai țin minte toate detaliile, însă dacă nu mi-ar fi plăcut mi-aș aminiti cu siguranță. Eu folosesc cel mai mult crema depilatoare pentru a înlătura părul de pe brațe (deși n-am o obsesie cu treaba asta, dar uneori îmi place să-mi simt mâinile „finuțe” <3 ) .

    • Eu nu stiam ca cei de la Cien au si crema depilatoare. Oricum, nu vreau sa mai incerc altceva, nu vreau sa am alte experiente neplacute. 😀

    • Nu cred. Crema depilatoare, spre deosebire de lama, nu irita, cel putin in cazul meu nu au fost probleme de genul acesta. Eu am folosit lama de ras in urma cu foarte multi ani, inainte de-a ma epila cu ceara, iar rezultatele erau de fiecare data dezastroase (mancarime, iritatii, fire de par crescute in piele).

  • Eu nu folosesc lama decit extrem de rar, de obicei ma fac cu aparatul electric peste tot. Am folosit crema o singură dată, demult, am rămas doar cu amintirea mirosului urît si mi s-a parut atunci ca e ca si cu lama, de aia eram nedumerită.

    • Aparatul electric adica cu epilatorul, nu? Si suporti durerea pentru epilarea inghinala si axiala? 😀 Eu n-am reusit, desi cu ceara nu aveam probleme.

  • Da, mi-a trezit amintiri urate. Parca am mai povesit eu, cum m-am ars la axile, de a trebuit sa imi iau liber de la munca, vreo 3 zile, din cauza ca nu puteam lasa mainile pe langa corp.
    Am revenit la tratamentul cu IPL. Iti recomand un asemenea epilator, daca ai posibilitate sa iti cumperi. Scapi de dureri de cap.
    Eu mai am putin si termin tratamentul, deja mi s-a redus vreo 80% din par.
    Personal, nu suport durerea de la ceara sau epilator, toata viata m-am facut cu lama de ras, asa ca epilatorul IPL e inventia secolului pentru mine. A doua dupa internet :)))).

    • Cum spunea si Simona in comentariile de aici, nici eu nu sunt 100% convinsa ca epilarea IPL nu are si efecte negative in timp. Momentan nu sunt curioasa s-o incerc, desi recunosc ca mi-ar placea sa scap definitiv de par. 😀

      Tu te-ai facut la salon sau ti-ai cumparat epilator IPL?

    • Imi imaginez ca la salon platesti exagerat de mult.

      Cand ma epilam cu ceara, acasa la cosmeticiana mea, venise o tipa care spunea ca s-a facut la salon cu IPL, a fost ok o perioada, dar dupa un anumit timp a revenit la ceara deoarece parul era la loc.

    • Pai nu exista sa se duca definitiv. Smecheria e ca te faci de 5-6 ori, la 2 saptamani, pana ramai fara par, apoi te faci o data la 2 luni, dai asa, preventiv, ca sa nu mai creasca.
      Nu ai cum sa omori definitiv radacina, incat sa nu mai creasca. Ideea e ca scapi de durerea cu ceara, sau nebunia cu rasul la 2-3 zile si esti „cheala” mereu :)))
      Pentru mine a fst holy grail pentru ca nu imi mai cresc fire sub piele si nu m-am mai iritat in zona intima. Acolo eram varza dupa ce ma faceam cu lama. Mi s-a rarit si subtiat si firul de par, e ok.

      Da, la salon e exagerat de scump. Mai ales ca acum sunt epilatoare destul de accesibile. Eu am dat 1700 de lei pe al meu, in 2014, dar din comoditate nu m-am facut, culmea, ca nu tre’ sa faci mare lucru :))). Ideea e ca, la salon, cu 1700 de lei nu apuci sa te faci de cate ori e nevoie. Unde mai pui ca daca stai cu nasul in reduceri, ai sansa sa pupi ceva misto. O data l-am vazut pe al meu la 1200 de lei.

    • Da, am vazut ca acum sunt mai accesibile modelele IPL, dar cum am zis, momentan nu le iau in calcul, pentru ca nu sunt convinsa ca sunt safe pe termen lung.

  • cred ca o singura data am luat crema depilatoare – miros naaaassool.
    Baza e in ceara sau aparat – lama rar dar mare greseala a fost pt mine.

    • m-am antrenat ani de zile, cand inca nu erau electrice si lama nu era un scenariu dorit. Incalzeam ceara (care era de parafina), o filtram prin ciorapi vechi, ehe…anul 2000 😀 😀 😀

    • Da da, imi amintesc pentru ca si mama tot cu ceara se epila, acasa, si folosea ciorapi de matase pentru a strecura ceara. Patura, plus ziare intinse prin casa, oale vechi pentru incalzit. :))

    • vai, in facultate in camin faceam din astea cu ceara, zici ca eram la camera de tortura
      Acum este si ceara la rece, si cremele astea, uitasem de ele. Pe vremea mea tin minte ca miroseau urat si nu faceau mare lucru. Produsele Farmec au avut intotdeauna o calitate buna

    • pai in camin si eu m-am perfectionat. Epilam pe o colega pe coapse 😀 😀 (o data, din greseala, am fript-o…valeu 😀 ) – la mine e usor ca sunt blonda dar brunetele…

  • Eu folosesc epilator, si pt axila, inghinal insa doar ocazional, in mod curent folosesc un trimmer special. Cu epilatoarele astea mai noi nu doare, pe mine nu ma doare. Dar poate si pt ca nu am asa mult par si il folosesc saptamanal din studentie

  • Nu știu ce conțin cremele depilatoare, dar poate tocmai mirosul acela mai neplăcut te ajută să știi dacă vor fi eficiente sau nu. Iar Elmiplantul miroase frumos, deci…. 🙂
    Eu folosesc epilatorul (axilă, inghinal), fără probleme. Ceara m-a înspăimântat mereu, chiar și acele benzi cu ceară la rece. Pur și simplu nu pot cu ele. 🙂

  • Eu merg la o cosmeticiana pentru zona inghinala si serios ca s-a rarit parul! 😀
    In rest, ma fac acasa cu ceara de multe ori sau epilatorul. Crema o folosesc in regim de urgenta…crema sau lama.
    De la Elmiplant nu am incercat o crema depilatoare.

    • Si eu m-am facut vreo 10 ani cu ceara, tot la o tipa acasa. Am renuntat pentru ca mi-a venit ideea de a-mi cumpara epilator. Din pacate, inghinal nu-l suport, dar folosesc crema si e ok. Lama nu, in niciun caz! 😀

      Nici sa nu cumperi vreodata crema depilatoare Elmiplant, asta daca nu vrei sa-ti rupi singura firele de par din cauza nervilor. :))

  • E atat de bizar sa gasesc articolele astea despre produse pe care le-am cumparat si eu…

    In cazul asta, imi pare rau ca n-am aterizat aici prin martie. Inainte s-o comit si eu cu crema asta. N-a mers nici pe blana mea. Si am folosit-o cu doua zile inainte sa plec la drum, m-am iritat, asa ca n-am putut sa incerc iar in ziua urmatoare inainte sa plec si am ajuns sa ma epilez la sfarsitul saptamanii intr-o mini-baie de hotel.

    Acum ma bufneste rasul cand imi amintesc (ceea ce nu e un lucru rau, prefer sa retin partea amuzanta), dar am fost atat de suparata in prima seara cand n-a mers si probabil peretii de la hotel au invatat atatea injuraturi amuzante in timp ce ma chinuiam in spatiul mic sub lumina slaba… in loc sa dorm si eu o jumatate de ora in plus!

    • Nici eu n-am citit inainte sa o cumpar si uite asa am ajuns sa-mi pierd timpul si banii. 😀 M-am gandit ca n-o fi diferenta intre asta si Farmec, dar uite ca m-am inselat.

  • Mi-am luat si eu această cremă de curând, fiindcă nu mai era în stoc cea pe care o voiam. Nu aveam speranțe că e genială, dar nici chiar în halul ăsta de rea să fie. A mea mai miroase si urât si nici nu si-a făcut treaba. 🙁

  • La mine culmea, a mers crema asta. Am folosit-o de vreo 3 ori in zona inghinala (complet) si de fiecare data a functionat. Dar n-am tinut-o nici 3 minute, nici 6… am tinut-o pe undeva pe la 15 minute! Ceea ce ma enerveaza este ca in zonele mai delicate nu arde parul pe toata lungimea lui, ci te lasa cu un fel de puf sarmos. Cam ca o masina de ras. Nu-mi explic care e faza cu firele din zona aia, dar cert e ca aceasta crema nu e eficienta pentru un epilat 100% complet. Sau ma rog, nu e dupa 15 minute. Poate daca o las pe la vreo 30 minute scap si de ala. Si de piele.

    Am s-o incerc si pe cea de la Farmec acum ca mi se termina tubul. Iti multumesc de recomandare! Am cumparat acum vreo luna un epilator si aveam de gand sa-l folosesc si inghinal. Dar cum axila inca imi sangereaza de la smulgerea firelor de par, incep sa ma razgandesc in privinta epilatorului in zona intima… L-am folosit azi un pic dupa ce am utilizat crema, vezi-doamne ca sa obisnuiesc pielea… Iar pe anumite portiuni e okay dar pe altele durea prea tare si n-am avut curaj sa avansez. Nu stiu daca sa ma incerc pe viitor sau sa raman la crema.

    Doamne, prin cate tampenii ne bagam noi, femeile. Barbatii se plimba ca urangutanii pe strada si la piscina si nu le zice nimeni nimic; iar noi ne simtim prost daca nu suntem vesnic ca scoase din cutie…

    • Deja 15 minute e prea mult. La cum este specificat pe ambalaj, ar fi trebuit sa isi faca treaba mult mai repede. Nu se compara cu Farmec, o sa te convingi daca o sa incerci si una de la Farmec. 😀

      Nici eu nu pot sa folosesc epilatorul inghinal si in zona axilelor, doare prea tare. Culmea, cu ceara rezistam.

      Multumesc pentru comentariu, zi frumoasa iti doresc!

  • Ai dreptate. Eu nu folosisem pana acum crema depilatoare dar era singura pentru piele sensibila si am zis sa o incerc desi stiam ca produsele de la Farmec sunt foarte bune dar nu aveau pentru piele sensibila. Un dezastru total , m-am chinuit de 2 ori, m-am si ales cu o arsura de toate frumusetea pe maini timp de cateva zile bune pentru ca am lasat-o prea mult si nici parul nu s-a luat. La fel prima data am zis ca poate trebuie sa o las mai mult sa ii dau o sansa dar m-am ars degeaba. Apoi mi-am cumparat de la Farmec cea de vanilie si e perfecta , nicio iritatie, actioneaza foarte repede, nu se compara. Pe aia de la Elmiplant am aruncat-o direct la gunoi. Urata experienta, ai dreptate e cea mai proasta crema ever.

    • Daa! Nici eu nu m-ai fac astfel de experimente pe corpul meu, cumpar ce stiu deja ca este bun. Crema de la Farmec ramane preferata mea. 😀