Nu obisnuiesc sa merg in cluburi, insa in fiecare weekend mi-am facut un obicei din a-mi savura cafeaua in oras impreuna cu sotul meu. E acel moment de relaxare in care vorbim, butonam telefoanele, ne bucuram de fiecare clipa petrecuta impreuna si desigur, de gustul irezistibil al cafelei cu lapte. De curand am descoperit in orasul meu o patiserie super draguta, care are si prajituri, sandvisuri, fresh-uri si cafea. Ne place sa mergem acolo, pentru ca locul arata foarte bine, iar preturile sunt foarte accesibile.
Nu-mi place sa merg in localuri sofisticate, pentru ca nu ma simt in largul meu, de aceea prefer astfel de patiserii sau cofetarii. Aceasta si-a deschis o a doua locatie in oras. Si pentru ca cea din urma are program mai lung decat prima, in weekend am mers pentru prima data acolo, entuziasmata fiind ca voi avea timp suficient pentru a prinde deschis sa-mi iau cafeaua preferata macar la pachet.
Am intrat frumusel, am cerut doua cafele cu lapte, asa cum imi cumparam de obicei, insa mare mi-a fost mirarea in momentul in care una dintre vanzatoare m-a intrebat „ce fel de cafea ati spus? de-aia la 4 lei?”! I-am rapuns, nu, la 6.5, cafea cu lapte. Amandoua erau nedumerite si nu stiau ce si cum sa faca. M-au intrebat apoi daca vreau scurta sau lunga si iarasi m-am uitat ciudat la ele, pentru ca in cealalta parte, nu ma intreba nimeni astfel de detalii, pentru ca era cafea cu lapte normala, adica nu scurta si nici lunga.
Mi-am dat seama ca ele nu aveau habar sa faca o cafea. Se intrebau una pe alta ce si cum sa faca si erau foarte crispate, banuiesc eu pentru ca nu prea se pricepeau sa foloseasca espressorul. Noroc ca era un domn pe acolo, nu stiu sigur daca era patronul sau un alt angajat, care s-a ocupat in cele din urma de prepararea celor doua cafele in timp ce vanzatoarele se uitau la el ca la un OZN. Probabil nu stiau sa faca altceva decat sa vanda prajituri si fursecuri.
N-am cum sa le acuz pe ele de ceva, pentru ca imi imaginez ca nu au fost instruite, dar ma intreb, cel care detine respectivul lant de patisreii, cum o fi reusit sa le angajeze fara sa le invete cum sa presteze orice tip de serviciu inainte de toate? Nu si-a pus niciodata problema ca ar putea intra cineva intr-o buna zi si le-ar cere doua, cafele, in loc de doua amandine, iar ele nu s-ar descurca cu aparatul de cafea? Oare ce o fi in capul celor care nu-si instruiesc angajatii?
Pacat, locatia e una frumoasa, patiseria arata excelent, la fel ca si cealalta, dar din pacate eu nu voi mai trece pe acolo, deoarece nu-mi doresc sa intampin din nou aceeasi problema. 🙁
De aia nu ne mai ducem noi pe la Pomul d’oro, dupa ce ni s-a luat farfuria din fata fara a termina de mancat 🙂
Da da! 😀 Si nici la Sura Dacilor in Poiana nu mai mergem, nu-i asa? 😀
Ne ducem, ca poate pana acum au venit cu comanda 😀
Nu cred :))
Sa stii ca asa este; indiferent cat de bune or fi preturile sau cat de frumoasa locatia, omul sfinteste locul. Cand dai peste aangajati care nu stiu ce au de facut sau nu stiu sa se comporte cu un client, iti vine sa te duci mancand pamant. Nu au nici o scuza, si daca ar fi fost prima zi de munca! Trebuiau intruite inainte.
E complicata situatia. Pe de o parte este si vina angajatilor, ca nu s-au interesat de indatoririle job-ului respectiv. Eu am lucrat ca barman (barwoman?!) aproape 8 luni. Nu stiam nimic la inceput, motiv pentru care am fost in training o perioada. Adica zile neplatite alaturi de alt angajat caruia ii era sila sa ma invete ceva pe moka, sa nu se inteleaga altceva. Zile in care lucram cu scopul de a invata, dar nu prea ma baga nimeni in seama. Si intrebam ori de cate ori nu stiam ceva. Pentru ca nu e o rusine sa nu stim, ci e o rusine sa dam din umeri si sa ne facem ca ploua. Nimeni nu se naste invatat, dar daca nimeni nu ne invata, mai invatam si singuri uneori.
P.S.: de unde esti? 😀 m-am uitat si la sectiunea „despre mine” si nu scrie
Din Braila. Tu? 😀
Targoviste. Speram in gand sa fii de pe aproape.
Din pacate ne despart ceva kilometri. Din fericire, exista internetul pentru a putea tine legatura! :*